În etapa 22 a Ligii Zimbrilor, CS Minaur Baia Mare a învins confortabil AHC Dobrogea Sud, scor final 31-25.

CS Minaur începe jocul fără trac. Și uite așa se desprinde pas cu pas, până când în minutul 12 scorul este 8-3 pentru băimăreni. Adversarii se mobilizează, punctează de patru ori consecutiv și se apropie periculos: 8-7 (minutul 19). Echilibrul se păstrează, cele două echipe sunt despărțite de un gol și cu opt minute înainte de pauză: 10-9. Trei goluri ale băimărenilor duc scorul la 13-9 pentru CS Minaur în minutul 29. La pauză, 14-10.

În debutul actului secund, băimărenii se distanțează și mai confortabil: 16-10. Diferența continuă să crească: 19-11 (minutul 39). La 10 goluri se ajunge în minutul 54: 29-19. Cu cinci minute înainte de fluierul final, scorul cotinuă să arate tare bine pentru CS Minaur: 30-20. Pe final de joc, constănțenii mai reușesc doar ”să coafeze” un pic înfrângerea, reducând din distanță. Scor final: 31-25.

AHC Dobrogea Sud – CS Minaur Baia Mare 25-31 (10-14)

Aruncări de la 7m: 4-7 (toate transformate);
Minute de eliminare: 8-6;
Dobrogea Sud: Iancu (5 intervenții), Vasile (5) – Nistor 7 (4 din 7m), Komogorov 5, Ilie 5, Ignat 3, Susanu 2, Andrei 2, Chikovani 1, Stănescu, Nikolic, Șandru, Simovic, Buricea. Antrenor: Dorde Cirkovic.
CS Minaur: Pop (14), Ciobanu (1) – Buzle 12, Kotrc 10 (7), Cip 5, Ramba 2, Nagy 1, Dobra 1, Mureșan, Căbuț, Haiduc, Bușecan, Oargă, Cristescu, Makaria, Bera. Antrenor: Alexandru Sabou.

41 de puncte a adunat CS Minaur, băimărenii rămân însă pe locul 5 în clasament. CSM București are un joc mai puțin disputat, dar un punct mai mult și este pe poziția 4 în ierarhia Ligii Zimbrilor.

Mâine se joacă etapa 23, când CS Minaur va sta. Băimărenii revin pe semicercuri cu prilejul etapei 24 duminică, atunci când vor întâlni – de la ora 11.00 – CSM Focșani. Meci transmis de TVR 2.

Sursă informații și foto: CS Minaur Baia Mare (credit foto – Alex Nicodim)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.