Cu 25-21 s-a impus azi CS Minaur în fața celor de la Măgura Cisnădie în joc contând pentru a opta etapă din Liga Florilor. O victorie care readuce echipa din Baia Mare pe locul 2.

CS Minaur Baia Mare și Măgura Cisnădie s-au aflat azi față în față în Polivalenta din București, cu prilejul etapei a opta din Liga Florilor.

CS Minaur începe bine meciul, cu portarul Idehn în zi de grație și contraatacând de fiecare dată când a avut ocazia (chiar dacă n-a marcat de fiecare dată), astfel că la jumătatea primei reprize scorul este 8-3 în favoarea echipei antrenate de Costică Buceschi, șapte dintre golurile băimărencelor fiind marcate de extremele Fujita (4) și Tănasie (3). Cisnădie își regăsește cadența și recuperează, la pauză fiind 8-11.

În partea a doua, de la 9-13, Minaur are 11 minute de coșmar în care nu reușește să înscrie, dar reușește Măgura să egaleze la 13 (min. 43). Băimărencele îți revin în timp util și pun distanță de 2-3 goluri între ele și adversar până spre final, când diferența crește până la șase goluri: 24-18 (min. 58). Tot ce mai apucă echipa din Cisnădie este să se apropie până la 21-25.

Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare 21-25 (8-11)
Aruncări de la 7m: 7-6 (transformate: 7-3; au ratat: Popa, Araujo, Kovacevic). Minute de eliminare: 2-8.
Măgura: Voicu, Tudor, Prodan – Lisewska 8/10 (7 din 7m), Zych 4/6, Tătar 3/5, Panici 2/3, Blazevic 2/6, Radojevic 1/3, Gjeorgjievska 1/4, Predoi 0/2, Necula, Abed Kader 0/1, Ianași. Antrenor: Alexandru Weber.
CS Minaur: Idehn (15 intervenții), Enache, Munteanu – Kovacevic 8/14, Tănasie 5/7, Fujita 4/6, Seraficeanu 3/4, Popa 3/4 (3 din 7m), Blohm 2/4, Lavko 0/3, Burlachenko, Laslo 0/2, de Souza, Araujo 0/2, Polocoșer, Tecar. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.

Mâine, de la ora 12.00, CS Minaur va juca tot în Sala Polivalentă din București cu CSU Cluj Napoca, meci din a noua etapă din Liga Florilor.

Sursă informații și foto: CS Minaur Baia Mare (credit foto – Cătălin Ionescu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.