CS Minaur Baia Mare a fost învinsă de CSM București cu 37-26 (18-11) în cea de-a 22-a etapă a Ligii Florilor, la Râmnicu Vâlcea. Băimărencele au început slab meciul, și-au mai revenit cât de cât, ajungând la un dezavantaj de două goluri (min. 25), după care jocul a curs în favoarea CSM-ului. S-au făcut multe greșeli, va fi fost și oboseala acumulată în weekend, în cele două partide din Final 4-ul European League. Cert e că nu a fost defel cea mai bună zi a fetelor de la CS Minaur. Pentru a-și păstra locul 2 în clasament e nevoie ca în acest sfârșit de săptămână băimărencele să câștige meciurile cu Măgura Cisnădie și CSU Cluj.

CSM București – CS Minaur Baia Mare: 37-26 (18-11)

  • Aruncări de la 7m: 4-2 (transformate: 4-0; a ratat Cioca 2). Minute de eliminare: 10-12
  • CSM București: Jelena Grubisic (6 intervenții, a apărat și un 7m), Denisa Dedu (3 intervenții, a marcat un gol) – Crina Pintea 11/11 (2 din 7m), Cristina Neagu 7/11 (2 din 7m), Martine Smeets 4/6, Laura Moisă 4/4, Barbara Lazovic 4/5, Dragana Cvijic 2/2, Gabriela Perianu 1/1, Andrea Klikovac 1/1, Carmen Martin Berenguer 1/2, Bianca Bazaliu 1/4, Elizabeth Omoregie 0/1, Diana Fînaru. Antrenor: Adi Vasile
  • CS Minaur: Filippa Idehn (9 intervenții), Cristina Enache (3 intervenții) – Cristina Laslo 7/12, Yaroslava Burlachenko 4/4, Asuka Fujita 4/6, Larissa Araujo 3/3, Ana Maria Tănasie 2/2, Jovana Kovacevic 2/6, Sonia Seraficeanu 1/1, Anca Polocoșer 1/1, Eva Kerekes 1/2, Angela Cioca 1/5, Linn Blohm, Karoline de Souza, Andreea Popa, Andreea Tecar 0/2. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu

Etapele 23 și 24 se vor disputa tot la Râmnicu Vâlcea, după următorul program:

  • Etapa 23 (sâmbătă, 15 mai): Dunărea – Rm. Vâlcea (11.00, TVR 2); CS Minaur – Cisnădie (12.00); Bistrița – CSM București (14.30, TVR 1); Galați – Mioveni (14.45); Slatina – CSU Cluj-Napoca (17.10); Ploiești – Buzău (17.30); Rapid – Craiova (19.45). HC Zalău va sta
  • Etapa 24 (duminică, 16 mai): Cisnădie – Bistrița (11.00, TVR 2); Mioveni – Zalău (12.00); CSM București – Dunărea (14.30, TVR 1); CSU Cluj – Minaur (14.45); Buzău – Galați (17.10); Rm. Vâlcea – Ploiești (17.30); Craiova – Slatina (19.45). Rapid București va sta.

Sursa: csminaur.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.