Campionatul European de handbal feminin are loc în Danemarca, în perioada 3-20 decembrie. România face parte din Grupa D, alături de Norvegia, Germania, Polonia, și va evolua la Kolding.

Ieri, înainte de plecarea spre Danemarca, Cristina Neagu, căpitanul naționalei României, a vorbit despre contextul cu totul aparte în care are loc turneul final: ”În condițiile actuale, să jucam un turneu final de asemenea anvergură este ceva fantastic. Vom face tot ce e necesar ca să ne protejăm, nu vom ieși din hotel, vom avea mai mult timp să ne concentrăm la meciuri. Psihic, să fii tot timpul izolat nu va fi ușor, însă motivația pentru meciuri nu poate scădea”.

Neagu a vorbit despre starea de spirit a echipei: ”România nu a mai jucat niciun meci oficial sau amical de un an de zile. Sunt fete care au debutat anul trecut și n-au mai jucat la națională de atunci. E un handicap foarte mare cu care pornim la drum, sper să-l suplinim printr-o unitate mai mare, printr-o dorință mai mare, printr-o energie mai bună și să intrăm într-o formă cât mai bună pe parcursul turneului.”

Căpitanul României a mărturisit că nu a avut o perioadă foarte ușoară înaintea acestui turneu final: ”A fost o perioadă grea de când am contactat acest virus, au urmat 2 luni foarte grele, am forțat să revin, am avut probleme musculare, apoi la genunchi. Am avut puține antrenamente de handbal și puține meciuri înainte de a veni la națională, voi încerca să dau ce am mai bun, dar nu am obiective personale. Acestea nu trebuie să primeze niciodată, importantă este echipa”.

România va juca primul meci în 3 decembrie, contra Germaniei. În 5 decembrie urmează meciul cu Polonia, iar două zile mai târziu cel cu Norvegia.

Lotul României este format din 18 jucătoare, patru dintre acestea provenind de la CS Minaur Baia Mare: Eliza Buceschi, Laura Popa – CS Rapid București; Denisa Dedu, Laura Moisă, Cristina Neagu – CSM București; Nicoleta Dincă, Ana-Maria Măzăreanu – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud; Alexandra Dindiligan – HC Zalău; Yuliya Dumanska – Podravka Koprivnica; Ana Maria Iuganu, Alexandra Subțirică Iovănescu – SCM Gloria Buzău; Cristina Laslo, Anca Polocoșer, Andreea Popa, Sonia Seraficeanu – CS Minaur Baia Mare; Lorena Ostase – CSM Slatina; Ana-Maria Savu, Ana-Maria Țicu – SCM Craiova.

Sursă informații și foto: Federația Română de Handbal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.