”Partida din 13 februarie, programată să aibă loc la Storhamar, nu se va mai putea desfășura în Norvegia”, anunță site-ul clubului băimărean.

În 13 februarie este programat meciul Storhamar Handball Elite – CS Minaur Baia Mare din a cincea etapă a grupei C din EHF European League. Partida, însă, după cum anunță azi site-ul oficial al clubului băimărean, nu se va juca în Norvegia: ”Partida din 13 februarie, programată să aibă loc la Storhamar, nu se va mai putea desfășura în Norvegia. Legislația legată de Covid-19 din țara nordică este una extrem de strictă, iar orice persoană care se deplasează în Norvegia trebuie să stea în carantină 14 zile. Mai mult decât atât, starea de urgență din Țara Fiordurilor va fi prelungită din 31 ianuarie încă două săptămâni, până pe 14 februarie, timp în care nu se dispută nicio competiție sportivă pe teritoriul norvegian”.

Clubul norvegian caută în prezent o soluție, o variantă posibilă fiind aceea ca CS Minaur să organizeze acest joc. De altfel Storhamar Handball Elite dispută și cele două confruntări cu Thüringer HC în Bad Langensalza (Germania).

În meciul tur dintre CS Minaur și Storhamar Handball Elite, victoria a fost a echipei din Baia Mare cu scorul de 33-29.

În prezent, Astrahanocka Astrahan ocupă primul loc în grupă, având 4 puncte (3 meciuri disputate). Pe locurile 2 și 3 sunt Storhamar Handball Elite și CS Minaur Baia Mare cu câte 2 puncte (din câte două jocuri disputate), în timp ce Thüringer HC, fără niciun punct, ocupă ultimul loc în grupă (un meci jucat).

Sursă informații și foto: CS Minaur Baia Mare (credit foto – Ovi Dragomir)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.