Echipa feminină de handbal CS Minaur Baia Mare se reunește luni, 12 iulie. În 19 iulie începe cantonamentul, în Ungaria, primul meci oficial urmând să fie în 24 august, în Cupa României.

Absențe motivate de la reunire

Vor lipsi de la reunire mai multe jucătoare: Asuka Fugita și Elaine Gomes Barbosa vor participa cu naționalele lor la Jocurile Olimpice de la Tokyo; Cristina Laslo, Andreea Popa, Eva Kerekes, Ana Maria Tănasie, Alexandra Severin și Anca Polocoșer sunt convocate la naționala României pentru două meciuri de pregătire cu Spania; Oana Borș și Bianca Țîrle participă cu naționala Under 19 la Campionatele Europene din Slovenia.

Programul echipei

19-23 iulie: cantonament la Hajdunanas (Ungaria)
23 iulie: meci de pregătire cu DVSC Debrecen
28-29 iulie: două meciuri de pregătire în deplasare, cu Gloria Bistrița
6 august – meci amical pe teren propriu cu HC Zalău
12-13 august – turneu de pregătire la Zalău, alături de echipa gazdă, SCM Râmnicu Vâlcea și CSM Slatina
17 august – meci amical pe teren propriu cu Corona Brașov
20-21 august – Cupa Centenar la Oradea, alături de CSM București, FTC RailCargo Hungaria, DVSC Debrecen
24 august – primul meci oficial al sezonului, cu CSM Slatina, în Cupa României (dacă echipa trece de acest prim tur, va juca în sferturi cu Rapid București, în 25 august, iar în 27-28 august are loc turneul Final Four al Cupei României, ediția 2020-2021)
4 septembrie – prima etapă din Liga Florilor, cu Măgura Cisnădie, în deplasare

În anul competițional precedent, CS Minaur a fost vicecampioana României și a obținut medalia de bronz în EHF European League. În sezonul 2021/2022, handbalistele de la CS Minaur Baia Mare vor juca pe trei fronturi: EHF European League, Liga Florilor și Cupa României.

Sursă informații și foto arhivă: CS Minaur Baia Mare (credit foto – Alex Nicodim)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.