În perioada 7-11 iunie, naționala feminină se va antrena la Mogoșoaia, urmând ca pe 12 iunie să facă deplasarea în Slovacia, unde va juca un meci amical cu naționala țării gazdă, pe data de 14 iunie. România și Slovacia au mai disputat un amical în ianuarie 2017, la San Pedro del Pinatar (Spania), tricolorele impunându-se atunci cu scorul de 2-0.

Selecționerul Cristi Dulca a convocat 23 de jucătoare pentru acest stagiu de pregătire, primul după aflarea adversarilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2023, care vor debuta în septembrie 2021. Lotul convocat de selecționerul Cristi Dulca pentru această acțiune:

  • Portari: Andreea Părăluță (Levante UD/Spania), Camelia Ceasar (AS Roma/Italia), Lavinia Boandă (Haladás-Viktoria FC/Ungaria)
  • Fundași: Antonia Bratu (U.S. Sassuolo/Italia), Melinda Nagy (Diosgyori VTK/Ungaria), Claudia Bistrian (Fortuna Becicherecu Mic), Cosmina Dușa (Fortuna Becicherecu Mic), Bianca Sandu (Diosgyori VTK/Ungaria), Adina Giurgiu (U.S. Sassuolo/Italia), Maria Ficzay (U Olimpia Cluj)
  • Mijlocași: Mădălina Tătar (Sport Futebol Damaiense/Portugalia), Ioana Bortan (U Olimpia Cluj), Andrea Herczeg (Haladás-Viktoria FC/Ungaria), Roxana Mirea (U Olimpia Cluj), Ioana Bălăceanu (U Olimpia Cluj), Beata Ambrus (Heniu Prundu Bârgăului), Nicoleta Deca (Fortuna Becicherecu Mic), Ana Vlădulescu (Vasas Femina Odorheiu Secuiesc)
  • Atacanți: Cristina Carp (FC Lugano Femminile/Elveția), Carmen Marcu (U Olimpia Cluj), Mara Bâtea (U Olimpia Cluj), Laura Rus (Fortuna Becicherecu Mic), Bianca Ienovan (Fortuna Becicherecu Mic)

Echipa națională feminină a României a fost repartizată în grupa G, unde reîntâlnește selecționatele Elveției, Croației și Lituaniei, pe care le-a avut adversare și în preliminariile trecute, pentru WEURO 2022. Grupa G este completată de Italia și Moldova, două naționale pe care selecționata feminină le-a întâlnit în campania precedentă pentru Campionatul Mondial din 2018.

La această ediție a calificărilor pentru Cupa Mondială din 2023 vor participa, în premieră, 51 de echipe. Acestea au fost împărțite în 9 grupe de calificare. Faza grupelor este programată să înceapă în septembrie 2021 și să se încheie un an mai târziu, în septembrie 2022.

Sursa: frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.