După ce ACS Fotbal Comuna Recea a produs săptămâna trecută surpriza etapei învingând Fotbal Club Rapid – o echipă neînvinsă până la acea oră, o altă grupare își încheie în Maramureș șirul de victorii consecutive. Pentru că azi, meciul dintre ACS Fotbal Comuna Recea și U Craiova 1948 – liderul Ligii 2 – s-a încheiat la egalitate.

În a șasea etapă din Liga 2, azi, la Recea, a venit liderul clasamentului, U Craiova 1948.

Oaspeții sunt cei care deschid scorul în minutul 26, când Claudiu Bălan transformă un penalty. Pe finalul primei reprize, Marius Coman egalează. 1-1, scor la pauză pe stadionul din Recea. Gazdele preiau conducerea în minutul 49, grație golului ”semnat” Arsene Luboya. În circa opt minute, însă, oaspeții restabilesc egalitatea prin reușita lui Marian Anghelina (min. 58) și apoi plusează pentru 3-2 (min. 66), prin Valentin Munteanu. Romario Rus, în minutul 69, egalează la 3 și închide tabela.

Un alt parcurs victorios se încheie în Maramureș: după ce săptămâna trecută Fotbal Club Rapid suferea prima înfrângere în fața celor de la Recea care bifau cu acest prilej prima lor victorie, astăzi liderul seriei, după un parcurs de cinci etape fără cusur, smulge doar un egal echipei proaspăt promovate în Liga 2.

Sursă foto: ACS Fotbal Comuna Recea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.