Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat, miercuri, jucătorii convocați pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia, lotul suferind însă modificări ieri. În contextul rezultatelor pozitive la testarea COVID pentru mai mulți jucători ai echipei Internazionale Milano, autoritățile medicale din orașul italian au decis suspendarea oricăror activități ale echipei până la 21 martie inclusiv, amânarea partidei Inter – Sassuolo din 20 martie și impunerea interdicției de a răspunde convocărilor la echipele naționale în proxima perioadă FIFA pentru jucătorii lui Inter.

Astfel, aflat inițial în lista celor 24 de tricolori convocați de Mirel Rădoi pentru partidele cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia, portarul Ionuț Radu nu va mai fi prezent la reunirea echipei naționale. În locul său este convocat Florin Iacob (UTA), portar aflat inițial pe lista de rezervă alcătuită de staff-ul tehnic al României. Totodată, Valentin Cojocaru (Viitorul) îi ia locul lui Iacob pe această listă.

Iată fotbaliștii convocați de selecționerul Mirel Rădoi pentru cele trei partide:

Portari: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 1/0), Florin Iacob (UTA Arad 0/0).

Fundași: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0).

Mijlocași: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0).

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).

Alți 5 fotbaliști se află pe lista de rezervă, staff-ul echipei naționale urmând a apela la aceștia în cazul unei indisponibilități: Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Alexandru Mateiu (Universitatea Craiova, 1/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0), Valentin Cojocaru (Viitorul, 0/0).

România va disputa trei partide în luna martie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022, acestea fiind transmise live de PRO TV și Radio România Actualități:

  • 25 martie:România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)
  • 28 martie:România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)
  • 31 martie:Armenia – România, ora 19:00

România se mai află în grupă cu Islanda și Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.