Au fost, ieri, ultimele două optimi de finală de la European. Una dintre ele cu prelungiri. Alta fără, dar dârză, disputată. N-au mai fost goluri cu căruța, ca luni, însă au fost meciuri pline de emoție.

  • Pe Wembley, Anglia a învins Germania cu 2-0 și i-a desenat drumul către casă. La cât de pragmatic și de așezat au jucat s-ar putea zice că englezii au fost parcă mai ”nemți” decât adversarii lor. Reprezentanții Albionului își merită prezența în sferturi, cu prisosință. Au o echipă solidă, nu te lasă să o duci cu zăhărelul. Cât despre Germania? Dezamăgitoare la acest turneu final.
  • La Glasgow, în ultima optime de finală, Ucraina a trecut cu 2-1 de Suedia, în prelungiri. Favoriți la calificare păreau înaintea meciului nordicii, însă ucrainenii au pus serios osul la această calificare și au și obținut-o. Un merit zdravăn îl are și selecționerul Șevcenko, nu degeaba a jucat fotbal la cel mai înalt nivel, simte jocul, știe ce schimbări să facă și când. În concluzie, Suedia pleacă și ea acasă.

Vin sferturile de finală. Le luăm și pe ele la puricat. Spor la fotbal să fie! (Tiberiu Sabo)

Sursa foto: captură video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.