Pe lângă că e un antrenor dibaci, Dan Petrescu are și un șarm al lui. Uneori e sâcâitor după cum se manifestă pe marginea terenului, alteori însă îi iei toanele ca atare și mai bine zâmbești, că nu ai cum să-l schimbi. Una dintre obișnuințele lui e să îi găsească adversarului, chiar și dacă e modest, tot felul de calități, de ai zice că joacă mereu cu reginele și regii fotbalului. Face parte și asta din farmecul lui, ca multe altele.

De adversara de astăzi a CFR-ului din grupele Europa League (una care nu e modestă, firește, dar nici nu rupe norii), Young Boys Berna, a spus că e cea mai agresivă echipă cu care gruparea din Gruia a jucat în ultimii doi ani. Tot a găsit el un superlativ de scos din chimir :).

Să sperăm totuși că elvețienii nu vor fi chiar atât de agresivi încât să-i împiedice pe cei de la CFR să mai ia trei puncte în grupă. Să le ținem pumnii, e singura echipă românească rămasă în cupele europene. (Vladimir Andru)

Sursa foto: Facebook / CFR Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.