Impozitele sunt prelevări obligatorii pe care statul le pune în sarcina cetățenilor săi (persoane fizice și juridice). Prin acest mecanism, populația și activitățile economice dintr-o țară participă la formarea veniturilor publice aflate la dispoziția statului, venituri din care se va finanța economia și vor fi acoperite cheltuielile de întreținere și funcționare ale instituțiilor publice.

Impozitele în bani au apărut odată cu formarea statelor și s-au dezvoltat (multiplicat) pe măsură ce nevoile generale ale societăților au crescut. De-a lungul vremurilor, statele au preluat și și-au arogat tot mai multe sarcini sociale de la cetățenii lor.

Impozitele sunt pârghii financiare, numite și instrumente ale politicii economice, prin intermediul cărora statul intervine în economie, fie pentru a sprijini anumite domenii sau sectoare (exportul sau investițiile), fie pentru a frâna evoluția altora (consumul unor produse considerate nocive). Capacitatea de intervenție a impozitelor derivă din participarea lor, directă sau indirectă, la formarea prețurilor și tarifelor bunurilor economice. O creștere a impozitelor va fi urmată de o majorare a prețului, implicit de reducerea consumului pentru respectivele bunuri, în condițiile în care veniturile rămân constante sau se află într-un proces de scădere.

Economiștii clasifică impozitele după mai multe criterii, între care cel economic este definitoriu. Potrivit acestuia, se recunosc două mari categorii de impozite: directe și indirecte.

Impozitele directe sunt suportate direct de către cei care le plătesc: impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice și juridice, impozitul pe profit, impozitele pe avere (terenuri, clădiri, mijloace de transport etc.). În sistemele fiscale consolidate aceste impozite se stabilesc în cote progresive în raport de mărimea venitului asupra căruia se aplică. Astfel respectă principiul de echitate fiscală enunțat de Adam Smith: țin seama de capacitatea contributivă a plătitorului.

Impozitele indirecte sunt caracterizate de faptul că plătitorul nu este în mod obligatoriu și suportatorul lor. În categoria acestora intră: taxa pe valoarea adăugată (TVA), accizele, impozitul pe veniturile din chirii și locațiuni etc. Astfel de impozite nu țin seama de capacitatea contributivă (venitul sau averea) contribuabilului, iar efectul de reglare a cererii agregate pentru unele bunuri economice este evident în multe situații.

Excepțiile apar la bunurile economice care au o cerere inelastică și la care consumul nu se modifică substanțial odată cu variațiile prețului: cafea, alcool, combustibili etc. În astfel de situații, intervenția statului în economie prin impozite urmărește mai mult randamentul fiscal, adică o creștere a veniturilor publice cu aceleași costuri de colectare.

Impozitele influențează în mod direct și proporțional nivelul de trai al cetățenilor prin mărimea coeficientului fiscal (partea din venituri preluată de stat pe calea prelevărilor fiscale). Cum foamea de bani a guvernelor este tot mai mare, respectivul coeficient se află pe un trend de creștere lentă și constantă.

dr. Vasile BÎRLE

Imagine de Peggy und Marco Lachmann-Anke de la Pixabay

CITEȘTE ȘI:
Nicăieri în lume oamenii nu plătesc cu plăcere impozitele și taxele…
Mic dicționar economic | Frauda fiscală
Mic dicționar economic | Evaziune fiscală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.