Sustragerea integrală sau parțială, folosind orice fel de mijloace, de la plata impozitelor și taxelor datorate statului se numește evaziune fiscală. Ea a apărut odată cu statul și va dispărea numai atunci când statul nu va mai exista.

Statul își obligă cetățenii să participe la întreținerea și funcționarea aparatului său prin plata unei părți din veniturile pe care le realizează într-o perioadă de timp. În esență, funcțiile statului sunt economice, sociale sau politice. Oamenilor nu le face plăcere ca statul să le dijmuiască veniturile, așa că vor găsi mai multe modalități de evitare a câmpului gravitațional al legii fiscale: nedeclararea veniturilor, folosirea declarațiilor neadevărate, ascunderea integrală sau parțială a unei părți din materia impozabilă, neplata impozitelor la termenele stabilite de lege și multe altele.

Formele de eludare fiscală s-au dezvoltat și diversificat pe măsură ce structura economiei a devenit tot mai complexă. Cum legile fiscale nu reușesc să acopere toate portițele de scăpare găsite de contribuabili, de cele mai multe ori corecțiile legislative se află în urma fenomenelor economice și de evaziune fiscală. Sustragerea de la plata impozitelor este prezentă în toate țările lumii, mai mare sau mai mică, în funcție de eficiența sistemului fiscal, gradul de conformare voluntară, mărimea presiunii fiscale și nivelul de trai. Există țări care înregistrează o rată a evaziunii (determinată prin raportarea la PIB) de 1-3%, dar și țări cu o rată de 35-45%.

”Întrebați-mă de toți banii pe care i-am făcut, în afară de prima mie de dolari”, o lozinca atribuită lui John D. Rockefeller, fondatorul Standard Oil. Și astăzi o parte însemnată a capitalurilor se formează pe calea evaziunii fiscale. Economiștii vorbesc despre două feluri de evaziune fiscală: licită și ilicită (fraudă). În prima categorie se încadrează acele mecanisme de optimizare fiscală efectuate cu valorificarea scăpărilor legiuitorului de a reglementa anumite activități, operații sau părți din materia impozabilă. O astfel de eludare nu poate fi sancționată, nefiind prevăzută de legile fiscale. A doua categorie, frauda fiscală, presupune încălcarea legii fiscale cu bună știință, mizând pe eficiența mai slabă a aparatului fiscal. Evazionistul își face un calcul simplu, raportând ”prețul” plătit dacă va fi descoperit la sumele sustrase de la plata către buget. Rezultatul obținut arată cât de mare este înclinația spre evaziune într-o anumită țară.

Evaziunea fiscală există din mai multe rațiuni: cetățenii consideră că statul este un prost administrator al banului public; impozitele sunt percepute ca un atentat la buzunarul contribuabilului; ineficiența aparatului fiscal; autoritățile statului nu au autoritate; corupția generalizată, care se ”hrănește” din evaziunea fiscală, și multe altele.

”Vinovăția” pentru dimensiunea evaziunii fiscale trebuie căutată în ambele tabere, cu precădere în eficiența sistemului fiscal, pe toate palierele sale: reglementare, implementare, administrare și control.

dr. Vasile BÎRLE

Imagine de la Pixabay

CITEȘTE ȘI:
Mic dicționar economic | Acumulare
Mic dicționar economic | Bani
Mic dicționar economic | Concurență

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.