Modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât şi la iniţiativa operatorului. Dacă operatorul intenţionează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), are obligaţia să îşi informeze abonaţii despre conţinutul modificărilor prin intermediul unei notificări cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonaţii pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri, arată Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Notificarea privind intenţia de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă de operator printr-unul din următoarele mijloace:

  • e-mail
  • SMS
  • contul de client al utilizatorului de pe site-ul operatorului, caz în care notificarea va fi însoţită de un SMS şi/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării
  • fax
  • scrisoare

Mijlocul ales de furnizor pentru transmiterea notificării trebuie să asigure transmiterea integrală a textului acesteia, fără a face trimitere la alte surse de informare.

Dacă furnizorul a modificat contractul fără să te notifice sau nu te-a informat despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menţionate în secţiunea Sesizează ANCOM!

Sursă informați: ANCOM. Sursă foto: flickr.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.