Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că – pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a minimiza pe cât posibil efectele negative asupra activităților din sectorul agricol ale răspândirii pe teritoriul României a epidemiei de coronavirus – a instituit o serie de măsuri menite să asigure flexibilizarea și fiabilizarea interacțiunii cu fermierii.

Astfel, ”prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 89/03.04.2020 a fost aprobată primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, a mijloacelor electronice de comunicații și a sistemului IACS, începând cu data de 6 aprilie”, anunță APIA.

De asemenea, a fost aprobat ca centrele județene / locale APIA să primească și să administreze cererile de plată / deconturile justificative / acorde viza rentierilor agricoli aferente anului 2020 prin utilizarea mijloacelor electronice (telecomunicații).

Astfel, documentele care se prezintă la depunerea cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI / BI / pașaport / certificatul de înregistrare la ONRC / certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit la APIA de către fermier / rentier prin mijloace electronice (telecomunicații).

Potrivit dispozițiilor ordinului ante-menționat, documentele care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția solicitanților se transmit la APIA fie de către fermier prin mijloace electronice disponibile sau prin solicitarea online de către centrele județene / locale APIA a adeverințelor privind înscrierea în Registrul agricol și trimiterea acestora de către Primării pe adresele e-mail ale centrelor județene/locale APIA.

Pentru informații detaliate privind măsurile instituite prin Ordinul nr. 89/03.04.2020 accesați site-ul agenției.

Comunicatul integral este disponibil aici.

Sursă informații: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.