Agenția Națională de Administare Fiscală (ANAF) recomandă contribuabililor – și în perioada stării de alertă – interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale, pentru a nu fi zădărnicit efortul de limitare a răspândirii infectării cu noul Coronavirus.

Conducerea ANAF a dispus continuarea implementării măsurilor de protecție a contribuabililor și a angajaților, în concordanță cu recomandările specialiștilor în sănătate publică și normele generale de apărare împotriva infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV 2.

Măsurile adoptate sunt necesare în scop preventiv, dar și pentru desfășurarea activității în bune condiții, pentru toți cei implicați:
✅ se vor prelucra, și în perioada stării de alertă, informațiile și măsurile de protecție pentru prevenirea infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV 2, cu toții angajații;
✅ angajații vor purta, în mod obligatoriu, măști de protecție (medicale/non-medicale), mâinile vor fi igienizate ori de câte ori este nevoie;
✅ sunt monitorizate stocurile de materiale de protecție la nivelul tuturor structurilor ANAF, fiind alimentate permanent;
✅ temperatura angajaților va fi măsurată zilnic, la începerea programului de lucru;
✅ sunt amplasate covoare dezinfectante la intrarea în fiecare unitate fiscală și dispensere cu substanțe dezinfectante;
✅ punctele de acces în unitățile fiscale sunt dotate cu măști pentru vizitatori și soluții pentru dezinfectarea mâinilor;
✅ spațiile și suprafețele intens utilizate vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi, iar suprafețele de lucru vor fi dezinfectate periodic;
✅ se menține programul de lucru decalat pentru evitarea aglomerărilor la intrarea/ieșirea din incinta unităților fiscale și pentru limitarea numărului de angajați prezenți în același timp, în aceeași incintă;
✅ toate ședintele, întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferință, iar delegațiile/deplasările angajaților sunt suspendate în perioada următoare;
✅ se va asigura o distanță de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri, orientate față-spate sau spate-spate;
✅ se va efectua săptămânal nebulizarea încăperilor climatizate cu recircularea aerului și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;
✅ se menține munca la domiciliu pentru salariații care își pot desfășura activitatea la distanță, iar procesul de dotare a angajaților cu laptopuri/tablete va continua, în vederea creșterii procentului personalului care desfășoară activități la distanță;
✅ la intrarea în toate sediile este afișat, în continuare, materialul informativ cu privire la mijloacele de comunicare la distanță cu ANAF;
✅ se va extinde utilizarea semnăturilor digitale, la nivelul aparatului propriu și al structurilor teritoriale ale ANAF;
✅ procesul de digitalizare a instituției este accelerat, în vederea extinderii capacității de furnizare online a serviciilor ANAF;
✅ vor fi înființate, temporar, camere de primire destinate vizitatorilor;
✅ ghișeele/casieriile vor fi protejate cu plăci de plexiglas;
✅ vor fi organizate sensuri unice de intrare / ieșire a contribuabilor;
✅ este limitat, și pe perioada stării de alertă, accesul în cadrul spațiilor destinate contribuabililor, astfel încât să se evite crearea de cozi/aglomerație, stabilindu-se o distanță de cel puțin 1,5 m între persoane.

Sursă informații: Agenția Națională de Administare Fiscală. Sursă foto: pixabay.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.