În 2020 înmatriculările de autovehicule au înregistrat o scădere de 22,6% în România, în timp ce automobilele electrice își continuă creșterea: +103,5% față de perioada similară a anului 2019, anunță Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile.

În decembrie, informează Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), s-a înregistrat cel mai mare număr de autovehicule noi înmatriculate în România în 2020 (18,363 unități), aceasta fiind a patra lună consecutivă de creștere (+18,5%). Cu toate acestea, ca urmare a scăderilor din primele opt luni, 2020 înregistrează, per ansamblu, o scădere generală de 22,6%.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în decembrie 2020 ponderea celor diesel a crescut față de luna anterioară, ajungând astfel la 27.7%. În 2020, autoturismele diesel au înregistrat o creștere ușoară a cotei de piață, ajungând la o pondere de 26.9% comparativ cu 26,4% cât era în 2019.

În ceea ce privește autoturismele pe benzină, acestea înregistrează, după cum precizează APIA, ”o scădere importantă” de 3,4 puncte procentuale în 2020 față de anul anterior, dar continuă să dețină cea mai mare pondere pe piață: 66%.

Autoturismele ”verzi”, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), înregistrează în 2020 un volum în creștere (+33,3%) față de 2019. Pe subcategorii, s-a înregistrat o creștere de 89% la autoturismele 100% electrice şi una de 158% la cele hibride plug-in. Autoturismele full hybrid înregistrează, la finalul anului 2020, o evoluţie pozitivă (+5,2%).

În topul pe mărci al autovehiculelor electrice (100% şi hibride plug -in), care sunt stimulate prin Programul “Rabla Plus”, cele mai mari volume le înregistrează Renault (934 unităţi), Volkswagen (662), Skoda (425), Hyundai (294) şi Mercedes Benz (275).

Analiza completă a Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile este disponibilă aici.

Sursă informații: Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile. Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.