Când ai trimis sau ai primit ultima dată o vedere? Din dorinţa de atrage atenţia atât asupra locurilor frumoase din România, cât şi asupra conservarii acestora şi a resurselor de care dispunem, Asociaţia Alucro & Every Can Counts România, în parteneriat cu Vimetco Alro, lansează ”Green Mania”.

”Green Mania” este un concurs prin care îşi propune să creeze o colecţie de vederi din toate colţurile ţării, dar care să aibă un element comun: doza din aluminiu.

”Eşti în mijlocul naturii, înconjurat de copaci plini de zăpadă? Arată-ne admiraţia pentru acest loc printr-o fotografie în care să apară şi doza de aluminiu în acest cadru de poveste. Vom înţelege că doza ta de inspiraţie este natura. Eşti în capitala ţării şi admiri Arcul de Triumf? Pregăteşte obiectivul şi suprinde doza de aluminiu în acest cadru. Vom înţelege că doza ta de inspiraţie este oraşul Bucureşti. Eşti într-o călătorie prin ţară şi ai în faţa ta Coloana Infinitului? Marchează momentul cu o fotografie în care să apară doza ta de inspiraţie. Vom înţelege că drumurile te poartă prin Târgu Jiu”, se arată în comunicatul de lansare a concursului.

Indiferent de locul în care se află cei pasionaţi de mediu şi fotografie, aceştia sunt încurajaţi să surprindă totul într-o imagine şi să împărtăşească doza de inspiraţie. Participanţii trebuie să pună doza din aluminiu în cadru, să realizeze o fotografie care să poată fi asociată cu uşurinţă cu un loc din România, şi să trimită ”vederea” în format electronic, pe adresa de e-mail a Asociaţiei Alucro.

Înscrierea presupune trimiterea unei fotografii în format jpeg/png, cu dimensiuni între 2-10 MB. Fotografia va fi însoţită de o descriere a acesteia, un titlu şi datele de contact (nume & prenume, oraş, e-mail, telefon).

Termenul limită pentru trimiterea vederilor este 4 ianuarie 2021.

Cele mai apreciate zece vederi vor fi recompensate cu premii a câte 200 euro fiecare şi au şansa de a fi incluse într-o expoziţie organizată de Asociaţia Alucro în locuri publice din ţară, pe parcursul anului 2021.

Regulamentul complet al ”Green Mania” este disponibil pe site-urile alucro.ro & everycancounts.eu/ro.

Alucro este singura asociaţie non profit din România care desfăşoară proiecte de mediu ce vizează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor din aluminiu. Cu o bogată experienţă acumulată în cei peste 10 ani de activitate, Asociaţia a implementat în România platforma europeană Every Can Counts care se desfăşoară în prezent în 19 ţări.

Sursă informații și foto: Alucro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.