Ediția din 2020 a proiectului Uite, barza! va debuta mai devreme decât în precedenții 3 ani. Astfel, din 10 iunie, cu ajutorul aplicației, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzelor albe. Proiectul este implementat de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.

„Schimbarea datei a fost determinată de faptul că berzele se întorc mai repede la cuib și se modifică puțin și perioada de cuibărire. Până acum, cu ajutorul aplicației și al voluntarilor care au folosit-o am reușit să facem inventarul cuiburilor de berze și să creștem gradul de protecție a acestei specii”, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.

Cum folosim aplicația

Oricine are un smartphone poate descărca aplicația Uite, barza!, disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. Când utilizatorul se află în imediata apropiere a cuibul de barză, trebuie să pornească aplicația și GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informații: număr de păsări prezente, pe ce fel de construcție se află cuibul și dacă acesta este sau nu în pericol. Aplicația solicită și efectuarea unei fotografii a cuibului. Precizia localizării este foarte importantă. Astfel, poziția cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicație pot fi trimise şi ulterior dacă pe moment nu există conexiune la internet. De asemenea, berzele albe și puii trebuie numărați numai la cuib. Diferența dintre păsările adulte și pui este simplă: adulții au ciocul roșu, iar puii au ciocul negru.

Specialiștii biologi vor verifica și confirma apoi datele încărcate în aplicație. Pe baza informațiilor obținute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiștii SOR.

De asemenea, și în acest an, datele colectate prin aplicația Uite,barza! vor ajunge și la ceilalți distribuitori de energie electrică din România. Societatea Ornitologică din România își exprimă speranța ca și aceștia să se implice în protejarea berzelor albe.

În afara numărării berzelor și a cuiburilor, utilizatorii aplicației pot semnala și incidente în care sunt implicate berzele albe, cum sunt, spre exemplu, electrocutările sau coliziunile. Aplicația permite preluarea datelor GPS și realizarea unei fotografii cu incidentul. Informațiile colectate vor fi introduse în baza de date a SOR, urmând apoi să se realizeze o hartă de senzitivitate. Pe baza acesteia, distribuitorii de energie electrică pot afla cu precizie care sunt liniile unde este nevoie de teci izolatoare sau de semnalizatoare, pentru a se evita în viitor coliziunile și electrocutarea păsărilor.

Patru ani de Uite, barza!

În 2020, proiectul Uite, barza! intră în cel de-al patrulea an în care implică voluntari din toată țara în protejarea berzelor albe. Datorită volumului semnificativ de informații înregistrate de către utilizatori începând cu anul 2017, aplicația reprezintă un instrument important pentru ornitologi și efortul lor de protejare a berzelor albe.

Din 2017 până în prezent, aplicația Uite, barza! a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria „Călătorii și aplicații locale” din Google Play.

Câte ceva despre SOR

Societatea Ornitologică Română este cea mai importantă organizație independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de 30 de ani. ”Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea” – arată reprezentanții SOR.

Sursa:  Societatea Ornitologică Română (Foto: Emil Todorov)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.