”Transformă deșeurile în energie!” este sloganul celei mai noi inițiative Recolamp, o campanie de responsabilitate socială și de colectare selectivă a deșeurilor din echipamente de iluminat, prin care becurile arse colectate selectiv capătă valoare, pentru susținerea unor cauze sociale. Primul proiect susținut este ”Banca de Alimente”, inițiat de Crucea Roșie Română cu mai mult de 10 ani în urmă.

Astfel, până în 31 august, ”la fiecare 300 de becuri colectate selectiv la punctele de colectare Recolamp, asociația donează 90 de lei către Crucea Roșie Română, suma necesară unei familii pentru a-și asigura alimentele de bază timp de o lună”, se precizează în comunicatul postat de Crucea Roșie Română.

Recolamp face un apel către toți consumatorii casnici care generează deșeuri din echipamente de iluminat să le ducă la punctele de colectare atât pentru a contribui activ la susținerea cauzelor sociale parte din campanie, cât și pentru a proteja mediul înconjurător.

”În contextul pandemiei COVID-19, ne confruntăm, iată, cu o situație dificilă din punct de vedere al colectării selective – au scăzut cantitățile de deșeuri colectate în mediul instituțional și corporate și a crescut consumul de energie electrică, ambele ca urmare a deciziei de a se lucra de acasă pe cât posibil în această perioadă. Astfel, și cantitatea de deșeuri de echipamente de iluminat generată de consumatorii casnici a crescut. (…) ne dorim să le oferim consumatorilor casnici cât mai multe motive pentru care ar trebui să susțină colectarea selectivă și să aducă becurile arse la punctele de colectare: pentru mediu, pentru ei și un viitor mai verde și pentru a ajuta persoanele vulnerabile”, a declarat Anca Lupusavei – director de marketing al Recolamp.

”Banca de Alimente este proiectul prin care Crucea Roșie Română ajută persoanele vulnerabile să aibă acces la alimentele de bază necesare pentru aproximativ o lună. Din păcate, în România, 40% din populație trăiește sub nivelul pragului de sărăcie. Prin această colaborare, ne dorim să continuăm să susținem cât mai multe familii, oferindu-le acces la alimente și astfel șansa la un viitor mai bun”, a declarat Ioan Silviu Lefter – director general Crucea Roșie Română.

Pentru mai multă transparență și informare în timp real, Recolamp a dezvoltat aici pentru această campanie un calculator de deșeuri ce arată cantitatea actualizată de becuri colectate în România, la cele peste 2.000 de puncte de colectare selectivă destinate utilizatorilor casnici disponibile la nivel național. Utilizatorii care vor să recicleze becurile arse sunt invitați să descarce aplicația ColțVerde și să găsească pe harta punctelor de colectare cele mai apropiate centre comerciale mari, lanțuri de magazine sau magazine de tipul do it yourself, precum și programul lor de lucru. Aplicația poate fi descărcată din App Store și Google Play.

💡 Punctele de colectare din Maramureș le descoperi aici.

Sursă informații și foto: Crucea Roșie Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.