50 de voluntari au participat la ediția 2020 a evenimentului ”All Aboard Firiza” – acțiune de voluntariat în urma căreia au fost adunați 15 metri cubi de deșeuri de pe lacul Firiza și de pe malurile acestuia.

A doua ediție a acțiunii de ecologizare ”All Aboard Firiza” a avut loc anul acesta. ”Voluntarii au pornit pe lac dimineața la ora 9:00 de la Club Sportiv Simared și până la ora 17:00 au reușit să parcurgă tot malul lacului, de pe care au adunat pet-uri, sticle, doze, încălțări, haine, becuri, scutece, bucăți de mobilier, bucăți de plastic, bucăți de fier, pungi cu deșeuri care puteau fi compost, pungi cu pungi, cauciucuri, prezervative, borcane cu și fără capac și multe altele”, informează organizatorii evenimentului – membrii comunității de Stand Up Paddle Boarders din Baia Mare și împrejurimi.

Voluntarii s-au deplasat pe apă cu ambarcațiuni nemotorizate: plăci Stand Up Paddle (SUP) și caiace. Majoritatea voluntarilor au venit pregătiți cu plăci proprii, iar celor care au dorit să ajute dar nu au avut ambarcațiuni, li s-au pus la dispoziție plăci și caiace de către partenerii evenimentului. O barcă cu motor electric a fost folosită pentru a căra sacii cu deșeuri la punctul de colectare.

”Mă bucur că am reușit să particip la acțiune alături de fiicele mele, care s-au speriat când au văzut ce lucruri aruncă oamenii în lac și pe maluri. La finalul zilei au fost mândre de ele și de acțiunea la care au luat parte”, a declarat unul dintre voluntari.

Dacă la prima ediție, derulată anul trecut, cei 35 de voluntari au reușit să adune 10 metri cubi de deșeuri de pe lacul Firiza și de pe malurile acestuia, de data aceasta la All Aboard Firiza 2020 au participat 50 de voluntari, aceștia adunând 15 metri cubi de deșeuri.

”Entuziasmul voluntarilor și volumul mare de deșeuri colectate au demonstrat încă o dată că All Aboard îmbină două semnificații importante ale cuvântului <<strângere>>, și anume: strângerea deșeurilor și strângerea unei comunități în jurul unei idei. Voluntarii de anul acesta au contribuit, la fel ca și cei din 2019, printr-un pas individual mic, la un salt uriaș pentru o omenire mai responsabilă și mai implicată în păstrarea curățeniei în natură”, se arată în comunicatul All Aboard Romania.

Acțiunea a fost sprijinită de câteva firme locale care au asigurat participanților toate cele necesare pentru colectarea de deșeuri si au asigurat centralizarea deșeurilor strânse într-un tomberon închiriat. Au fost prezente echipaje de la Poliția Locală Baia Mare și ISU Maramureș.

Sursă informații și foto: All Aboard Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.