Acoperișul bisericii de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Călinești-Susani, monument istoric, ”se află în stare de degradare și necesită schimbarea învelitorii din draniță”, anunță cei de la Asociația ROST.

Acesta este motivul pentru care, la finele acestei săptămâni, Asociația ROST (prin arh. Andra Ghineț și arh. Laura Zaharia) organizează – sub titulatura ”VERNAcuROST” – un… weekend pentru relevarea și desenarea bisericii.

”Desenele realizate în cadrul campaniei de relevare a bisericii din Susani vor face parte din documentația necesară autorizării lucrărilor de schimbare a învelitorii. Acestea vor constitui aportul echipei de voluntari, care va contribui în felul acesta la salvarea unui monument istoric de la degradări iminente datorate infiltrării apelor meteorice”, precizează reprezentanții ROST.

Vineri, echipa de voluntari se va întâlni la biserica din Călinești-Susani la ora 14.00, pentru o ședință tehnică. Sâmbătă este ziua dedicată măsurătorilor și desenelor, iar duminică se vor culege ultimele informații de pe teren și se vor finaliza desenele.

Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Sursă informații și foto: ROST

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.