Sándor Ziffer - “Peisaj” (detaliu)

”Planeta s-a oprit să respire. Să ne oprim și noi în liniște o clipă, încremeniți înaintea luminii și să ne pregătim sufletul pentru frumos” este îndemnul celor de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

Facem împreună un puzzle artistic online. Cum? Simplu:
🔎 Studiați aici un detaliu din pictura artistului Sándor Ziffer, “Peisaj”;
👁 Citiți aici un fragment din descrierea realizată de dr. Ioan Angel Negrean
și mergeți pe site-ul muzeului pentru a descoperi povestea întreagă;
🖼 Admirați lucrarea completă pe Instagram, @muzartbm.

Ce poate fi mai incitant şi mai interesant în pictura peisagistica băimăreană decât peisajele ce poartă semnătura Sándor Ziffer? Aproape că nu mai trebuie demonstrată valoarea şi importanţa acestor lucrări, atât de reproduse au fost în studii de specialitate, atât de comentate de critici şi istorici de artă din ţară şi străinătate, în diverse lucrări monografice şi de sinteză. Şi pe bună dreptate.

Încă de la primul contact vizual, lucrarea ne captează atenţia prin frământarea tuşelor care „zburdă” libere pe suprafaţa tabloului, arătând forţa de exprimare plastică specifică artistului băimărean şi ne impresionează retina prin expresivitatea exacerbată a culorilor, dată de folosirea, în cheie personală, a unei scheme cromatice complexe, în care toate cele trei perechi de contraste complementare majore sunt măiestrit orchestrate de pictor, oferind complementarelor roşu – verde rolul principal.

Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

DESCOPERĂ ȘI:
Un puzzle artistic având ca subiect tabloul “Bunica cu nepotul” al lui Octav Băncilă
Un puzzle artistic având ca subiect tabloul “Marea Împlinire” al lui Ilie Cămărășan
Un puzzle artistic având ca subiect tabloul “În bună dimineața” al lui Mihai Olos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.