Elementul de patrimoniu cultural imaterial ”Horitul, horile şi horitorii din Câmpia Transilvaniei” a fost inclus în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, anunță Ministerul Culturii.
Cercetarea întreprinsă de dr. Mircea Cîmpeanu, membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, în Câmpia Transilvaniei, între anii 2013-2018, localizează un important și mai puțin cunoscut areal în care horitul este încă de actualitate.
”Pe parcursul cercetărilor efectuate sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, cu ajutorul referenților culturali locali, au fost identificați și intervievați peste 50 de horitori, de la care au fost înregistrate mai mult de 100 de hori, repertoriul obținut constituind conținutul a cinci albume muzicale Compact Disc, cu titlul «Horitori din Câmpia Transilvaniei», dar și un important material de analiză pentru proiectul de înscriere în Inventarul Național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial”, informează Ministerul Culturii.
Conform sursei citate, ”horitul este reprezentat de interpretarea vocală în stil tradițional a unei specii muzicale lirice arhaice, specifice, cu funcţie comunicativă a sentimentelor, gândurilor și stărilor sufleteşti. Prin interpretarea horilor, de multe ori în singurătate, horitorul își alină tristețea, amărăciunea, supărările și dorurile, conținutul și mesajul horilor fiind o reflectare firească a vieții grele, trăite de oamenii simpli, în timpurile îndepărtate”.
Elementul este răspândit în Câmpia Transilvaniei, situată în zona centrală a Podişului Transilvaniei şi împrejurimile acesteia, pe teritoriul judeţelor: Cluj, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Maramureș.
Comunităţi reprezentative cunoscute pentru practicarea elementului tradiţional al horitului: comuna Ceanu Mare – satele Boian, Bolduţ, Iacobeni (CJ), comuna Frata – satele Bercheşu, Poiana Frăţii (CJ), Miheşu de Câmpie, Sărmaşu, Zau de Câmpie (MS), Târlişua, Şieu, Valea Ţibleşului (BN), Valea Almașului (SJ), Ţara Lăpuşului (MM).
Horitul și horile au intrat în atenția cercetătorilor, încă din prima jumătate a secolului XX, când marele etnomuzicolog român, Constantin Brăiloiu încadrează acest gen muzical vocal la categoria “cântec propriu-zis”, introducând pentru prima dată această noțiune în limbajul specific al etnomuzicologiei, ”pentru a-l diferenția de alte cântări aparţinătoare repertoriului ocazional şi neocazional”.
”Importanța practicii horitului este foarte mare pentru cultura tradițională, elementul reprezentând cea mai veche formă a interpretării vocale de tip individual cunoscută în folclorul transilvănean”, subliniază reprezentanții Ministerului Culturii.
Mai multe informații despre horitul, horile şi horitorii din Câmpia Transilvaniei sunt disponibile aici.
Sursă informații și foto: Ministerul Culturii
