În orice an ai trecut pragul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” atunci când a avut loc Târgul Darurilor de Crăciun – că ai știut sau nu ai avut habar de eveniment -, ai ajuns la târg purtat de aromele îmbătătoare ale produselor FAIN. Se simt încă de la poartă și acționează ca un magnet. Așa că știm sigur că și de data asta vei găsi ușor calea spre târg și spre standul lui Ionuț Horoba.

De la presă la cosmetice, o provocare

– Cum, când și de ce ai trecut de la presă la cosmetice?
– S-a întâmplat acum opt ani când am interacţionat prima data cu un săpun natural făcut în casă pe care l-am găsit în baia unor prieteni. Apoi cineva mi-a adus unul din Franța. Mi-a plăcut tare mult ideea de a practica această alchimie. A combina ingrediente naturale şi a avea rezultate care să aducă beneficii reale pentru ceilalţi este o adevărată provocare, iar pentru mine tentația a fost irezistibilă.

Cosmetice și poezie. în combinație 100% naturală…

– Care este mesajul din spatele creațiilor tale?
– În primul rând îmi doresc ca prin povestea produselor mele să ne putem identifica atât ca locaţie, cât şi ca rădăcini. Aşa s-au născut şi denumirile produselor, inspirate din limbajul bunicilor noştri: „Săpuneala bocotanului”, „Găzdoaia veseloasă”, „Găteala haiducului”, „Coconul buiac”, „Sărbătoarea jupânesei” etc. De asemenea, am ţinut neapărat ca toate etichetele să conţină un element dintr-un brâu cusut pe o ie foarte veche, moştenită de la străbunicii noştri. De asemenea, prin munca noastră ne-am dorit nu doar să propagăm frumosul în lume, ci şi să oferim o mică surpriză literară clienţilor noştri. În acest sens, fiecare produs din gama „Săpunul Boieresc” este „îmbrăţişat” de o etichetă ce conţine o ilustraţie grafică şi un poem apărute în volumul „Vers InVers” din anul 2013, lucrat în întregime manual într-un tiraj de 50 de exemplare.

– Ce materii prime folosești?
– Folosesc doar ingrediente naturale, unturi și uleiuri vegetale presate la rece, sucuri din legume și fructe, decocturi din plante, lapte de capră, miere, ceară naturală, lăptișor de matcă, polen crud etc. Toate ingredientele pe care le folosim sunt certificate, acest aspect fiind primul criteriu în funcţie de care ne alegem furnizorii. Vrem să ne asigurăm că ceea ce punem în produsele noastre este de cea mai bună calitate.

Ofertă pentru întreaga familie

– Femeile iubesc produsele cosmetice. Dar bărbații cum reacționeazăla produsele tale?
– Reacția este una foarte bună. Sunt mulţi care descoperă uleiul pentru barbă „Barba Boierului” şi care pe urmă devin clienţi fideli pentru acest produs. La târguri aproape de fiecare dată apare câte un bărbat care vine direct şi mă întrebă de uleiul pentru barbă sau de săpunul cu cărbune medicinal „Găteala Haiducului”. Asta înseamnă că şi domnii acordă la fel de multă importanţă îngrijirii ca şi doamnele.

– De fapt pentru cine sunt potrivite produsele FAIN?
– Pentru toată lumea. Am gândit produse potrivite atât pentru doamne şi domni, cât şi pentru copii şi bunici. Spre exemplu avem gama de săpunuri care se numeşte generic „al Familiei”, unde fiecare membru are câte un produs dedicat. De asemenea gama de săpun Boieresc are 12 sortimente care acoperă toate nevoile de îngrijire pentru orice tip de ten, atât al femeilor, cât şi al bărbaţilor sau copiilor. În prezent atelierul nostru produce peste 30 de produse: săpun, creme de faţă, uleiuri de masaj, balsam pentru buze, ulei pentru îngrjirea bărbii, şampon solid. Consider ca oricine îşi poate găsi produsul potrivit din paleta oferită de atelierul FAIN.

De la primul săpun, la cercetarea momentului

– Îți mai amintești prima creație?
– Prima încercare de a intra în universul cosmeticelor naturale a fost cea a „gătirii” primului săpun. Ţin minte că am fost atât de emoţionat şi bucuros de faptul că am reuşit, iar energia respectivă mi-a dat imboldul de continua mai departe.

– La ce lucrezi acum?
– În momentul de faţă suntem în cercetare pentru a scoate pe piaţă un balsam natural pentru păr şi un săpun special pentru bărbierit.

– Care este produsul care se vinde cel mai bine?
– Nu aş putea spune că există un produs anume care se vinde cel mai bine. Toate produsele sunt apreciate în egală măsură. Există clienţi care preferă un anumit produs pe care îl consideră ca fiind potrivit pentru nevoile lor şi pe care îl comandă periodic. Apoi sunt produse preferate în funcţie de anotimp. De exemplu, în perioada rece, lumea preferă balsamul pentru buze, uleiurile de masaj sau cremele hidratante.

Un ritual FAIN de îngrijire pe timp de iarnă

– Fiindcă ai pomenit de sezonul rece: recomandă un ritual al îngrijirii pe timp de iarnă bazat exclusiv pe produsele tale.
– Cu toții știm că sezonul rece este unul ce impune o atenție sporită în ceea ce privește îngrijirea pielii. În funcție de tipul de ten, noi recomandăm o îngrijire exclusiv naturală. De la demachiere cu un ulei ușor și cât mai echilibrat din punct de vedere al PH-ului, cum este de exemplu uleiul de sâmburi de caise, la tonifiere cu o apă florală, de trandafiri sau lavandă, până la hidratare cu o cremă specifică fiecarui ten. Noi recomandăm seara o cremă hidratantă antirid (”Tinerete fără Batrânețe”, în cazul produselor noastre), iar dimineața o cremă hidratantă pentru ten uscat și sensibil dacă e cazul sau una pentru ten normal (”Secretul Cleopatrei”, respectiv ”Poiana cu soare”). O altă cremă recomandată dimineața este cea energizantă cu cătină, perfectă pentru oricare tip de ten (”Zum zum”). Cam acestea ar fi recomandările noastre în sezonul rece, iar pentru că tenul este destul de agresat de frig și vânt nu recomandăm folosirea produselor pentru machiaj din cauza cantității ridicate de compuși chimici care nu fac altceva decât să înrăutățească lucrurile în special în cazul tenului sensibil.

La târg, cu un produs nou

– Cu ce noutăți vine FAIN la Târgul Darurilor de Crăciun?
– Din punct de vedere al gamei de produse cosmetice FAIN, anul acesta voi avea un produs nou, respectiv o cremă cicatrizantă. În rest, aceeași gamă cu care clienţii sunt deja obișnuiți. Noutatea absolută va fi pentru cei care încă nu au întâlnit produsele FAIN şi pe care îi aştept la târg pentru a cunoaşte acest univers al frumuseţii şi al aromelor naturale.

– Mai sunt puține zile până la Crăciun.
– Este în primul rând o perioadă a bucuriei de a dărui. Apoi vine magia de a te întâlni cu cei dragi şi de a le fi alături. Pentru mine acest timp este unul special, la fel de nepreţuit ca şi cel creat de emoţia primei ninsori.

– Dacă ar fi să alegi un cadou din târg ce și pentru cine ai cumpăra?
– Mi-e foarte greu să mă decid asupra unui singur cadou pe care l-aş alege din târg. Sunt atât de multe lucruri frumoase încât aş prefera să aleg mai multe cadouri pe care să le ofer. În primul rând aş alege pentru soţia mea, apoi lista ar continua cu prietenii şi familia.

Puteți găsi produsele FAIN la Târgul Darurilor de Crăciun de la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare. Asta până în 21 decembrie. După care le puteți descoperi fie pe site-ul fain-natural.ro sau pe contul de Facebook fain.

Ramona-Ioana Pop

Sursă foto: FAIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.