Ministerul Culturii lansează sesiunea de acordare a Burselor și premiilor Brătianu, pentru promovarea valorilor culturale contemporane din România și stimularea valorificării acestora, sprijinirea tinerilor artiști și sprijinirea oamenilor de cultură din România, premierea personalităților din domeniile cultură scrisă, teatru, cinematografie, muzică, arte vizuale, inclusiv monumente de for public.

Suma alocată pentru finanţarea proiectelor și a personalităților din cadrul sesiunii de acordare a Burselor și premiilor Brătianu este de 195.000 lei. Se vor acorda cinci premii și zece burse. Premiul este în valoare de 15.000 lei, iar bursa este în valoare de 12.000 lei.

Premiile Brătianu se acordă persoanelor fizice pentru o realizare de excepție a unui proiect, eveniment sau a unei lucrări, indiferent de tehnica de realizare, cu efect conceptual și educativ major, plastic și estetic, în plan național și/sau de interes internațional, cu încadrarea în cuantumul sumelor alocate cu această destinație. Premiile Brătianu se acordă în urma nominalizărilor și propunerilor uniunilor de creație, recunoscute de lege, și a asociațiilor și fundațiilor din domeniile menționate.

Bursele Brătianu se acordă în baza dosarului depus de către solicitant. Pentru fiecare domeniu, se acordă câte două burse pentru absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență sau echivalentă și pentru persoane care urmează cursuri în domeniu în cadrul unei instituții de învățământ superior. La concursul pentru acordarea burselor au dreptul să se înscrie persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt cetățeni români cu domiciliul stabil în România; sunt absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență sau echivalentă sau care urmează cursuri în domeniu în cadrul unei instituții de învățământ superior; au vârsta sub 35 de ani în momentul depunerii documentației; proiectul depus se desfășoară în România.

Nominalizările și propunerile pentru Premiile Brătianu se pot face până în 10 aprilie, tot până atunci putând fi depuse și dosarele pentru Bursele Brătianu.

Detaliile sunt disponibile aici.
Sursă informații: Ministerul Culturii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.