România și Republica Moldova au depus dosarul multinațional ”Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru înscrierea elementului în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO, anunță Ministerul Culturii.

Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului și arealul de manifestare, punctându-se croiul și tipologia cămășii cu altiță; răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu transpunerea cartografică; viabilitatea elementului în prezent și prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor și tehnicilor legate de coaserea și purtarea cămășilor cu altiță. ”Reperele istoriografice și etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanța sa atât în viața comunităților rurale, cât și a elitelor”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.

Sunt prezentate de asemenea etimologia cuvântului altiță; diversitatea regională a elementului, cu menționarea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a croiului, a modalităților de structurare a decorului, a motivelor decorative, a tratării lor plastice și a cromaticii. ”Un loc aparte a fost alocat prezentării elementelor socio-culturale asociate cămășii cu altiță, funcției sale comunicaționale, stării actuale a elementului, precum și cadrului general de protejare, conservare și salvgardare a acestuia, cu măsurile generale și punctuale”, precizează sursa citată.

Studiul comparativ privind materiile prime, tipurile de croi, structura, decorul, ornamentele și cromatica s-a făcut spațial și temporal. ”Cercetările zonelor etnografice de manifestare a cămășii cu altiță au atestat răspândirea acesteia, în prezent, în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei și au oferit detalii semnificative cu privire la existența vie a elementului. Documentul semnalează continuitatea artei cămășii cu altiță pe teritoriul României și în Moldova de peste Prut, semnificativă pentru definirea sa ca marcă identitară menită să asigure coeziune și apartenență”, informează Ministerul Culturii, precizând totodată că în dosar sunt menționate măsuri și strategii de conservare, protejare și salvgardare a elementului, precum și riscuri în legătură cu elementul și practicanții.

Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022.

Mai multe informații despre ”Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România” găsiți aici.

Sursă informații și foto: Ministerul Culturii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.