În loc de preambul

”Nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaște legea” – sub acest titlu, eZiarultău vă va pune la dispoziție instrumentele necesare pentru o mai bună înțelegere a diverselor acte normative, respectiv Constituția, legi, ordonanțe de guvern, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern, regulamente de punere în aplicare a acestora etc.

Această abordare vine din nevoia definirii/asimilării la nivelul societății românești a unor concepte promovate și aplicate la nivel european (conceptele de „educație pentru cetățenie”, implicit „educație pentru drepturile omului”), care înglobează pe de o parte educația participării cetățeanului la luarea deciziilor din planul vieții publice iar pe de altă parte asimilarea, prin cunoaștere, a principiului „recunoașterii reciproce” ca regulă de aur a acțiunii drepturilor fundamentale ale acestuia.

Furnizarea acestor instrumente de cunoaștere devine tot mai necesară în contextual actual în care cetățenii români – fie ca locuiesc în țară, fie că fac parte din Diaspora – își proclamă tot mai puternic diversele drepturi. Și nu doar le proclamă, ci le și manifestă fiecare, așa cum le concepe/percepe ori preia înțelesul de la alții, din presă ori din „declarațiile politice” ale diverselor personalități/partide, toți cu interes vădit în orientarea opiniei publice în scopul realizării propriilor interese.

Drepturile fundamentale, inerente naturii umane

Voi începe cu explicarea drepturilor fundamentale, așa cum sunt ele definite de Constituție deoarece, deși uneori nu este explicit, fiecare act normativ are reguli care vizează exercitarea drepturilor fundamentale, ori pârghii pentru apărarea acestor drepturi de către instituțiile sau autoritățile statului. Consider astfel că o bună înțelegere a drepturilor pe care Constituția le recunoaște cetățenilor asigură corecta exercitare a acestora și, implicit, obligă statul  să-și respecte obligația asumată, aceea de apărător al acestor drepturi, în planul divers al vieții cotidiene.

  • demnitatea umană, la baza drepturilor omului

În principiu este important ca toți cetățenii să aibă reprezentarea faptului că drepturile omului (ca drepturi naturale) sunt inerente naturii  umane, ele nu sunt o concesie pe care statul le-o face, ele nu sunt „date” prin lege, ci sunt doar recunoscute și apărate astfel. Întreaga filosofie a drepturilor omului se axează pe o valoare inalienabilă: demnitatea umană. Proclamarea acesteia (de către J. J. Rousseau) ca bază a sistemului juridic a creat premisele înţelegerii omului ca fiinţă universală, eliberată de prejudecăţile credinţei, rasei, etniei, condiţiei sociale, deschizând drumul liberalismului şi umanismului.

Prin urmare, drepturile fundamentale, analizate generic doar ca drepturi naturale,  permit omului sa își manifeste din plin calitățile, inteligenţa şi conştiinta. Tot acestea îi permit să își valorifice nevoile spirituale sau de altă natură, legea asigurând doar condițiile pentru o viață în care demnitatea și valoarea fiecăruia să fie respectate și protejate.

  • valori universale, consacrate prin documente

Este de precizat că drepturile fundamentale ale omului se află pe unul din primele locuri printre toate valorile imateriale, conştientizate de omenire drept valori cu adevărat universale, fiind consacrate prin ”Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului” din 1789, precum și prin ”Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din 1948. Ulterior, Consiliul Europei a elaborat un „catalog al drepturilor fundamentale”, cunoscut în prezent drept ”Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, care a intrat în vigoare în 1953, urmată fiind de ”Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” adoptată în 2007 – o traducere a voinţei politice şi juridice de a asigura o protecţie cât mai ridicată a drepturilor omului în Europa. Intrarea în vigoare în urmă cu un deceniu a ”Tratatului de la Lisabona” a oferit prilejul pentru reluarea discuţiilor la nivelul Uniunii Europene (UE) cu privire la aderarea UE la ”Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale” (CEDO) şi la modalitatea practică în care aceasta urmează să se realizeze, Uniunea recunoscând drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Cartă.

România a ratificat ”Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale” şi protocoalele adiționale la această convenție prin Legea nr. 30 din 1994.

  • drepturi și/sau libertăți?!

Înainte de a merge mai departe în analiza drepturilor fundamentale consacrate de Constituția României, consider că trebuie lămurit un aspect ce poate crea confuzii în raport cu aparenta clasificare pe care Constituția o folosește cu privire la termenii ”drept” sau ”libertate”. Astfel Constituția utilizează în egală măsură  termenul ”dreptdar și termenul „libertate”. Astfel, folosește cuvântul „drept” atunci când consacră dreptul la viață (art. 22), la apărare (art. 24), la informație (art. 31), de vot (art. 36) etc. În schimb este folosit termenul ”libertate” atunci când reglementează libertatea conștiinței (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30), libertatea întrunirilor (art. 39) etc. În acest context, devine evident faptul că ne putem pune întrebarea dacă există, din punct de vedere juridic, deosebiri între drept și libertate?! Ei bine, nu. Este bine de știut că terminologia constituțională, deși nuanțată, desemnează o singură categorie juridică, și anume dreptul fundamental. Astfel văzute lucrurile, vom observa că, juridicește, dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept. Nu există deosebiri de natură juridică, deci suntem în prezența unei singure noțiuni juridice.

***

Epilog – alegeri 2019

Deși se poate considera în acest moment că nu mai este necesar, voi face, în finalul acestui articol, o scurtă trimitere la două drepturi fundamentale pe care aș fi vrut să le „descâlcesc” cu prioritate, pentru că le consider pilonul de bază al democrației (și poate valoarea esențială pentru care s-a murit în 1989). Este vorba despre dreptul de a vota și a fi ales. Privite prin prisma faptului că ele sunt inerente naturii umane și nu o concesie a statului, fiecare cetățean trebuie să le exercite liber de orice îngrădiri, potrivit calităților, inteligenţei şi conştiintei fiecăruia, respectând în același timp demnitatea și valoarea celorlalți, care își au propriul drept de a se manifesta astfel.

Constituția are limitări minime în ce privește exercitarea acestui drept, în comparație cu alte state europene, astfel că apare evidentă atitudinea statului roman (cel puțin la nivel teoretic) de a asigura participarea cetățenilor la guvernare prin exercitarea puterii direct de către popor.

Și, totuși, este foarte important ca cetățenii să observe că în România, desi îngrădirile nu mai sunt acum atât de evidente, nemaifiind proclamate de politic, rămân, totuși, induse la nivel subtil. Or aceasta se întâmplă tocmai pentru că cetățenii nu cunosc conținutul, sensul și valoarea reală a unui drept fundamental; drept care le aparține, ținând de natura umană, ce este egal pentru toți, exercitarea lui neîngrădită fiind o obligație a statului. În aceste condiții, cred că este nevoie – pentru a nu fi îngrădit în alegerile tale ca cetățean – să îți formezi propria opinie despre ce semnifică aceste alegeri în raport cu nevoile tale proprii (alegeri pe care le facem de altfel în exercitarea oricărui drept fundamental).

Av. Elena Grama

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.