”Către finalul fiecărui decembrie, din fiecare an, în preajma Crăciunului, pornim împreună într-o călătorie fascinantă în trecut, pe urmele Stelei Betleemului, un subiect extrem de generos în abordări, care mai de care”, așa începe o altfel de călătorie printre stele la Planetariul Baia Mare.

Un material documentat, interpretar și adaptat de muzeograf Ciprian Crișan pentru Planetariul Baia Mare me propune să (re)pornim în căutarea Stelei Crăciunului. Spicuim.

În acest an (cum altfel?!) până și povestea Stelei Crăciunului are parte de o conjunctură aparte: ”din punct de vedere astronomic, Steaua Crăciunului este reinterpretată și reinsuflată de o Mare Conjuncție între doi giganți planetari – Jupiter și Saturn, pe 21 decembrie, în contextul și al Selenei parțial luminate și – mai ales – al Solstițiului de Iarnă. Ca să nu mai vorbim că o «îmbrățișare» atât de strânsă a celor două planete gigante nu a mai avut loc din 1226 (4 martie), iar următoarea va fi în 15 martie 2080”.

Dacă este să călătorim în timp, trebuie să avem în vedere că realitatea pe care am întâlni-o și pe care am trece-o inevitabil prin prisma noastră modernă ar fi una dificil de înțeles: ”trebuie să admitem că în antichitate omul privea cu alți ochi semnele cerului, iar astrologul era omul de știință al vremii de atunci, care știa să decripteze ceea ce ne comunica universul. O cometă pe cer era un semn rău prevestitor, dar exista și credința că fiecare om are steaua sa, iar o stea foarte strălucitoare apărută din senin pe cer putea însemna nașterea undeva a unui mare lider sau conducător, trimis de zei pe Pământ cu o misiune importantă”.

Muzeograf Ciprian Crișan notează că ”mențiunile în Biblie privind Steaua Crăciunului sunt lacunare, apar doar în Evanghelia după Matei și, conform unor surse bibliografice, par a fi niște asocieri ulterioare, menite să confere greutate ideii profeției împlinite. Pentru că despre asta este vorba, profețiile «împlinite» (…) reprezentau modul subtil și sublim în care se vădea intervenția divină în cetatea oamenilor. Știm cu siguranță că «cei trei oameni înțelepți» nu erau capete regale, ci erau mai degrabă «magi» sau «astrologi», care se pricepeau atât la a citi semnele cerului, cât și la asocierea acestora cu profețiile scrise”.

Materialul intregral documentat, interpretat și adaptat de muzeograf Ciprian Crișan pentru Planetariul Baia Mare îl descoperiți aici.

Sursă informații: Planetariul Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.