Mai multe proiecte de hotărâre au figurat azi în agenda consilierilor județeni, printre acestea realizarea unui drum de ocolire a municipiului Baia Mare, precum și extinderea terminalului pentru pasageri al Aeroportului Internațional Maramureș.
Aleșii maramureșeni au aprobat măsurile privind realizarea obiectivului de investiții ”Variantă de ocolire Baia Mare”, un drum de 31 km pe traseul Bușag – Baia Sprie. Se va asigura, astfel, legătura cu toate drumurile naționale și județene din zona adiacentă municipiului Baia Mare. Unitatea de implementare a proiectului este Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Municipiul Baia Mare. Azi au fost aprobate parteneriatul și realizarea studiului de fezabilitate.
Un alt proiect de pe agenda de azi a consilierilor județeni a fost ”Extindere și modernizare terminal pentru pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș”. ”Din perspectiva costurilor, proiectul înseamnă 309.411.547 lei, având o durată de realizare a lucrărilor de 24 de luni. Aeroportul va avea, după extindere, o suprafață de 15.000 mp, o capacitate mult mai mare de trafic aerian, precum și toate utilitățile unui aeroport de top”, se arată în comunicatul Consiliului Județean. În acest moment se lucrează la calculul cost-beneficiu, precum și la studiul de fezabilitate, iar în decembrie proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Sursă informații: Consiliul Județean Maramureș