În ședința de astăzi, consilierii județeni au votat proiectul de hotărâre care prevede trecerea unui teren de 34 de hectare din domeniul public al unității administrativ-teritoriale Baia Sprie în domeniul public al județului Maramureș. Există posibilitatea extinderii până la 50 de hectare a acestei suprafețe. Pe acest teren ar urma să se construiască primul parc industrial din județ. Finanțarea dezvoltării acestei zone industriale va fi asigurată din fondurile Consiliului Județean Maramureș.
”În ceea ce privește drumurile de acces către zona industrială din Baia Sprie, vom începe să lucrăm la realizarea lor încă din luna iulie 2022, în parteneriat cu Societatea Drumuri și Poduri Maramureș SA. Avem deja multe cereri de la investitori care doresc să dezvolte afaceri în Maramureș”, a arătat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.
Zone industriale ar urma să mai fie construite în Fărcașa, pe o suprafață de 20 de hectare, și în Șomcuta Mare, pe 10 hectare. Acestea vor fi dezvoltate prin fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
În 2021 a fost înființată Societatea Parcuri Industriale Maramureș SA, care se ocupă de implementarea acestui obiectiv de investiții.
Sursă informații: Consiliul Județean. Sursa foto: pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Două proiecte din Maramureș, printre primele finanțate prin Programul Național de Investiții