Proiectul privind realizarea variantei de ocolire a municipiului Sighetu Marmației a intrat în atenția consilierilor județeni cu prilejul celei mai recente ședințe, anunță Consiliul Județean Maramureș.

Acest proiect vizează peste 15 km de centură rutieră care va face legătura între Drumul Național 18, Drumul Național 19, precum și cu viitorul pod peste Tisa.

A fost supus votului Consiliului Județean parteneriatul cu Primăria Sighetu Marmației pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Sighetu Marmației din fonduri europene.

”Studiul de fezabilitate pentru acest proiect va fi făcut, de asemenea, în parteneriat cu Primăria municipiului Sighetu Marmației, fiecare parte implicată alocând 177.500 euro, banii urmând să fie recuperați din fondurile europene aflate la dispoziția României”, a specificat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Sursă informații și foto: Consiliul Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.