Pentru buna desfășurare a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ”Marmația” s-au dispus măsuri de restricționare a circulației rutiere. Evenimentul, ajuns la a 54-a ediție, va avea loc mâine, 27 decembrie, în centrul municipiului Sighetu Marmației. Începând cu ora 12.00.
Primăria Sighetu Marmației anunță că marți, 27 decembrie, în intervalul orar 07:30 – 23:00, va fi închis traficul rutier în zona centrală a municipiului, între sensul giratoriu din dreptul Detașamentului de Pompieri și Lukoil – pe ambele sensuri de mers, după cum urmează:
⛔️ de la intersecția străzilor Dragoș Vodă cu Traian (sens giratoriu Pompieri) până la intersecția străzilor 22. Decembrie 1989 cu Iuliu Maniu (Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand)
⛔️ pe strada Plevnei, spre centrul municipiului
⛔️ intersecția str. Iuliu Maniu cu 22 Decembrie, cu posibilitatea de deplasare spre str. Avram Iancu, spre Lukoil
⛔️ strada Avram Iancu, intersecție cu str. M. Kogălniceanu și Constructorului – traficul va fi deviat, fiind interzis accesul spre centrul orașului
⛔️ strada Mihai Eminescu, sectorul de drum de la intersecția cu strada Gheorghe Doja până la intersecția cu strada Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, va fi blocat accesul spre centrul municipiului.
Sursă informații și foto afiș: Primăria Sighetu Marmației. Foto deschidere: Facebook / Vasile Moldovan.
CITEȘTE ȘI:
Festivalul Marmația, la a 54-a ediție