Foto (c) Mariana Scubli

Blocurile din Sighetu Marmației vor putea fi reabilitate termic. Dacă Asociațiile de proprietari depun la Primărie Hotărârea adunării generale a Asociației, prin care se aprobă solicitarea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Asta până în 31 martie.

În perioadele 1 aprilie-30 mai și 1 septembrie-31 octombrie se va putea solicita finanțare pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe construite înainte de 2000. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului”, se arată în postarea Primăriei Sighetu Marmației. Principiul de acordare a finanțărilor este ”primul venit, primul servit”. Condiţia principală este ca proprietarii de apartamente să fie constituiți în asociații de proprietari. La nivelul municipiului Sighetu Marmației există în total 12 asociații de proprietari.

Pentru informații suplimentare, Asociaţiile de proprietari sau proprietarii care doresc să se asocieze în vederea înființării unei Asociații de proprietari se pot adresa Compartimentului Sprijin și Îndrumare Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Sighetu Marmației.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații: Primăria Sighetu Marmației. Foto: Mariana Scubli.

CITEȘTE ȘI:
Modernizări la Spitalul Municipal Sighetu Marmației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.