S-au stabilit detaliile privind exploatarea echipamentului de plasmafereză pentru tratarea cazurilor de COVID-19

La Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare (unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean) a fost semnat joi, 14 mai, contractul de funcționare și exploatare a echipamentului de plasmafereză utilizat în tratarea cazurilor de COVID-19. Documentul a fost semnat de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, de managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie, Ludovica Rusu, de managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, Gabriela Hoffer, și de directorul Centrului de Transfuzie Sanguină, Daniela Weber.

Echipamentul de colectare de plasmă umană AURORA Plasmapheresis Systems, pus la dispoziție gratuit Consiliului Județean de către Besmax Pharma Distribution, va fi utilizat în cazul persoanelor cu risc de infectare, precum și pentru tratamentul pacienților aflați în stare critică, intubați sau cu forme severe de COVID-19. Tratamentul experimental realizat cu ajutorul echipamentului de plasmafereză a fost recent autorizat în România, el având rezultate încurajatoare în mai multe țări europene.

Potrivit acordului de cooperare, Consiliul Județean va asigura finanțarea cheltuielilor reprezentând achiziția echipamentelor și materialelor consumabile necesare, a celor de întreținere și reparație a aparatului, precum și a cheltuielilor privind instructajul personalului. Pentru a asigura finanțarea, Consiliul Județean Maramureș a alocat prin cea mai recentă rectificare a bugetului județului suma de 71.000 de lei.

În ceea ce privește Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie, potrivit acordului de cooperare, instituția va pune la dispoziția Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș echipamentul de plasmafereză și 100 de kituri de colectare de plasmă. Totodată, unitatea medicală va face apel la pacienții vindecați de COVID-19 care doresc să doneze plasmă să se prezinte la  Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș și va promova donarea de plasmă în rândul pacienților vindecați pe site-ul spitalului.

Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș urmează să folosească echipamentul în conformitate cu specificațiile producătorului și numai în scopul pentru care echipamentul a fost produs. În sarcina centrului intră și stabilirea eligibilității potențialilor donatori de plasmă convalescentă, contactarea potențialilor donatori, precum și stocarea/conservarea plasmei recolate. Nu în ultimul rând, Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș va face apel public la pacienții COVID-19 vindecați și care doresc să doneze plasmă, să se prezinte la  Centrul de Transfuzie Sanguina Maramures, care deține echipamentul de plasmafereză, pentru a fi evaluați, testați și înregistrați în Registrul Donatorilor Convalescenți COVID-19.

Spitalul de Pneumoftiziologie va pune la dispoziţia Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș datele personale si datele de contact ale pacienţilor eligibili precum si orice alte informaţii necesare în scopul identificării și contactării acestora, putând de asemenea să solicite plasma de la donatori vindecați de COVID-19, distribuită de către Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureş.

Sursa: Consiliul Județean Maramureș

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.