Programul Rabla local, în martie

Programul Rabla local va începe în luna martie, a arătat ministrul Mediului, Tanczos Barna. El a precizat că ghidul aferent programului va fi supus consultării publice în cel târziu două săptămâni, în această perioadă urmând să fie finalizat şi sistemul informatic pentru Rabla local.

Potrivit sursei citate, Rabla local are o finanţare de 240 milioane de lei şi va permite scoaterea din circulaţie a în jur de 100.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani.

”Aici ne bazăm pe sprijinul autorităţilor locale, noi vom vira banii pentru aceste subvenţii în contul primăriei în proporţie de 80%, adică 2.400 lei din cei 3.000 lei se vor asigura din fondurile AFM, 600 lei va fi contribuţia primăriei, urmând ca 3.000 lei să fie prima primită de beneficiarul care casează o maşină mai veche de 15 ani. Vom stabili un număr maxim de beneficiari la nivel de UAT în funcţie de populaţia fiecărei comune, fiecărui oraş, fiecărui municipiu. Vom face, astfel, o defalcare matematică a numărului de 100.000 de autoturisme la nivelul fiecărui judeţ, fiecărui UAT şi vom porni programul în cursul lunii martie, aşa am stabilit cu autorităţile locale reprezentate de asociaţiile oraşelor, municipiilor şi comunelor”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Spre deosebire de celelalte programe Rabla, prin Rabla local prima de 3000 de lei obținută pentru casarea unui autovehicul mai vechi de 15 ani nu e obligatoriu să fie folosită la cumpărarea unei mașini.

Sursă informații: Ministerul Mediului. Foto: eZiarultău

CITEȘTE ȘI: Investiții | Peste 17 milioane de euro pentru Sighet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.