”Am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției”, a declarat azi președintele României, Klaus Iohannis, în declarația de presă susținută la finalul ședinței de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, ședință avută cu Ludovic Orban – prim-ministru al României, Marcel Vela – ministru al Afacerilor Interne, Victor Costache – ministru al Sănătății și Nicolae Ciucă – ministru al Apărării Naționale.
Klaus Iohannis a precizat că se vor introduce noi restricții de circulație ”în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul <<stăm acasă>>. Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligații!”
De asemenea, președintele României a anunțat că s-a convenit ca ”în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral”.
Șeful statului a informat că s-a convenit apelul la ajutorul Armatei ”pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție”.
Klaus Iohannis a subliniat că cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani: ”Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă”.
Președintele României a anunțat că la ședință au fost discutate și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. ”Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile”.
Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine.
Întreaga declarație de presă susținută de Klaus Iohannis, președintele României, este disponibilă aici.
Sursă informații: Administrația Prezidențială