Peste 15 milioane euro disponibile pentru înființarea grupurilor de producători

S-a deschis sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Pot obține finanțare prin submăsura 9.1 grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului. Precum și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a.

Sprijinul public acordat este 100% nerambursabil. Nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale. Pe o perioadă de cel mult 5 ani de la recunoaștere.

”Alocarea financiară disponibilă pentru finanțarea proiectelor din această sesiune este 15.356.515 euro”, menționează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Sesiunea rămâne deschisă până în 18 octombrie 2022.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Foto (c) eZiarultău.

CITEȘTE ȘI:
Două proiecte din Maramureș, printre primele finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.