Patru proiecte pentru reabilitarea unor drumuri județene

Aleșii județeni au votat în ședința de azi a Consiliului Județean Maramureș proiectele privind reabilitarea a peste 48 de kilometri de drum județean, din proiectul Mara Nord II.

Patru tronsoane vor intra în reabilitare, și anume:

  • DJ 171 Rogoz – limită Bistrița-Năsăud
  • DJ 188 Bogdan Vodă – Vișeu de Jos
  • DJ 185 Petrova – Bistra – Valea Vișeului
  • DJ 171A Suciu de Sus – Groșii Țibleșului

Valoarea proiectelor este de 58 de milioane de euro, iar finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Regional (POR). Studiile de fezabilitate pentru pentru aceste patru proiecte au fost finalizate, urmând să fie demarată procedura de licitație pentru proiectare și execuție.

Administrația județului are în derulare proiectele Mara Nord și Mara Nord II, prin care vor fi reabilitați peste 120 de kilometri de drum județean. Valoarea totală a celor două proiecte este de 138,6 milioane euro, bani europeni, asigurați prin POR.

Prin proiectul Mara Nord vor intra în reabilitare cinci loturi de drumuri județene, care se află în licitație publică pentru proiectare și execuție:

  • DJ 109F (DJ 171) Rogoz – Lăpuș – Băiuț – Cavnic (DJ 184)
  • DJ 109J Ocna Șugatag (int. DJ 185) – Ferești (DN 18)
  • DJ 185 Hărnicești (DN 18) – Ocna Șugatag (DJ 109F)
  • DJ 186 Vadu Izei (DN 18) – Oncești – Nănești – Bârsana (DJ 185)
  • DJ 186B Ferești (DN 18) – Cornești – Călinești – Sârbi – Budești (DJ 10F)

Sursă informații și foto: Consiliul Județean

CITEȘTE ȘI: O bază sportivă de aproape 8,4 milioane de lei se va…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.