Pașaportul simplu electronic românesc ”permite intrarea fără viză în 176 de țări, fiind poziționat în prezent pe locul 15 (din 199 de pașapoarte evaluate) pe scara mobilității globale, conform standardului de referință Henley Passport Index”, informează Direcția Generală de Pașapoarte.
Unele elemente de siguranţă implementate sunt vizibile cu ochiul liber, în diferite spectre de lumină (albă, UV sau infraroșu), iar altele prin utilizarea unor instrumente speciale, oferind siguranţă sporită pentru titular împotriva eventualelor încercări de fraudare de orice tip.
În calitate de stat membru ONU, semnatar al Convenției de la Chicago din 1944, România are obligația de a actualiza periodic elementele de securitate din documentele de călătorie. În acest context, este în proces de realizare o nouă generație de pașapoarte, care va fi pusă în circulație în cursul anului 2024.
Direcția Generală de Pașapoarte reamintește că pierderea pașaportului în țară se declară la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la orice serviciu public comunitar de paşapoarte ori la Direcţia Generală de Paşapoarte. În străinătate, se apelează la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. ”Obligația declarării pierderii poate fi realizată și cu prilejul depunerii cererii pentru eliberarea unui nou paşaport, situaţie în care titularul va declara pe propria răspundere împrejurările producerii evenimentului”, menționează sursa citată.
Furtul pașaportului se declară de către titular, de îndată, la cea mai apropiată unitate de poliţie din ţară sau, după caz, de pe teritoriul statului în care s-a produs evenimentul, solicitând eliberarea unei adeverinţe care să ateste declararea evenimentului respectiv.
Mai multe detalii, aici.
Sursă informații și foto: Direcția Generală de Pașapoarte
CITEȘTE ȘI:
Un pas spre modernizarea contractării şi decontării serviciilor medicale