O soluție suedeză pentru depozitarea temporară a deșeurilor în Maramureș

La ultima ședință ordinară a Consiliului Județean, din 29 iunie, s-a discutat și despre Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, unul dintre cele mai complexe proiecte derulate în județ.

Acesta presupune gestionarea deșeurilor de la momentul în care ele sunt aruncate de către populație până la depozitarea lor într-o formulă finală. Acest sistem se construiește pe două componente: una ce ține de colectarea deșeurilor și una care se referă la depozitarea lor. Fiecare dintre aceste componente a presupus organizarea unor licitații distincte și prin urmare colaborarea cu operatori economici diferiți. Județul Maramureș este singurul din România care a reușit să finalizeze toate licitațiile legate de identificarea operatorilor economici pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în sudul județului aceste contracte fiind deja operaționalizate. În municipiul Baia Mare procesul a debutat în luna decembrie a anului trecut. În mediul rural există compostoare, prin intermediul cărora deșeurile menajere pot fi utilizate în alt scop, în gospodării. În nordul județului se întâmpină însă o problemă legată de preluarea efectivă a stațiilor de transfer de către operatorul de pe partea de depozitare, în speță Drusal. În cursul lunii iulie se așteaptă soluționarea acestei probleme, astfel încât operatorul responsabil de colectare să poată să onoreze contractul.

Dacă partea de colectare pare să intre în linie dreaptă, o problemă este întâmpinată în ceea ce privește obiectivul final al contractului, și anume componenta de depozitare. Ultima etapă a acestui sistem de gestionare a deșeurilor presupune depozitarea efectivă a acestora la celula de la Fărcașa, acest obiectiv având la rândul său două direcții. În primul rând este vorba despre asigurarea necesarului de echipamente, a stației de tratare mecanico-biologică și a celorlalte instrumente destinate prelucrării deșeurilor, iar mai apoi de construcția efectivă a celulei de depozitare. Blocajul principal intervine în ceea ce privește construcția celulei finale de depozitare, care ar facilita punerea în funcțiune a întregului sistem.

S-au alocat bani și de la Guvern pentru execuția celulei de depozitare și consolidarea întregului amplasament, iar odată ce va fi făcută licitația pentru restul de executat, întreg Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor va putea fi operaționalizat. Până la acel moment, a fost nevoie de indentificarea unor soluții temporare. Primele astfel de soluții au constat în construcția celor două platforme de la Teplița și Groși, acum trei ani. Durata de viață a acestor depozite este de tot trei ani, motiv pentru care se impune închiderea lor. Pentru a găsi o altă soluție temporară, până la operaționalizarea celulei de la Fărcașa, s-a identificat o nouă tehnologie, o soluție suedeză, care în luna august va fi pusă în funcțiune în județul Maramureș. Aceasta presupune că deșeurile din întreg județul se colectează, se compactează și se înfoliază, după care se depozitează pe o platformă betonată, fără ca aceastea să aibă vreun contact cu mediul înconjurător. Nu se mai pune problema poluării olfactive sau a solului, nici măcar a creării vreunui disconfort vizual – susțin autoritățile județene. Potrivit acestora, respectiva soluție temporară, implementată în multe state europene, ar plasa Maramureșul printre primele județe din România care adoptă o astfel de practică. Pentru stocarea temporară a deșeurilor în această formă se poartă discuții cu Primăria Baia Mare, renunțându-se la demersurile inițiate la Lăpușel.

Sursa: Consiliul Județean Maramureș

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.