Noul SUMAL intră în vigoare în prima zi a lunii noiembrie

”SUMAL 2.0, cel mai important instrument în lupta cu tăierile ilegale de pădure, intră în vigoare în 1 noiembrie”, anunță Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Guvernul României a decis, în ședința de miercuri, 28 octombrie, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), acordarea unei perioade de grație tuturor noilor utilizatori ai SUMAL 2.0 de a se familiariza cu noul sistem, prin extinderea obligativității utilizării vechii versiuni a sistemului până la data de 30 ianuarie 2021. Până la această dată, cele două sisteme vor funcționa în paralel. Utilizatorii sunt obligați să le folosească concomitent. După acest termen, urmărirea transabilității se va realiza exclusiv prin noul SUMAL.

”Noua versiune a SUMAL aduce inovații care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale și, totodată, simplifică enorm munca lucrătorilor silvici din teren”, informează MMAP. Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare. SUMAL 2.0 obligă și la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum și însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea. O altă particularitate a sistemului este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din țară. În plus, cantitățile de aici vor fi actualizate automat de sistem.

SUMAL 2.0 nu mai permite realizarea transportului dublu pe același aviz și nici evitarea voită a înregistrării în sistem prin realizarea de transporturi multiple cu cantități reduse. ”În acest caz, transportatorii de volume mici, pentru care nu este necesar avizul de însoțire, nu vor mai avea voie să transporte, în total, mai mult de 20 mc pe an, dacă nu sunt înregistrați în noul SUMAL ca transportatori profesioniști. Sistemul are acum capacitatea de a depista și bloca automat astfel de practici”, precizează aceeași sursă.

Sursă informații și foto: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.