Cu privire la soluționarea problemei depozitării deșeurilor, Consiliul Județean Maramureș a adoptat, în ședința din 5 februarie, o măsură pe termen scurt. Aceasta constă în colectarea selectivă a deșeurilor uscate și depozitarea acestora pe o platformă specială, în vreme ce deșeurile menajere, umede, vor fi transportate la depozitele din Oradea și Satu Mare.
În aceeași ședință s-a votat și modificarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a județului pentru activitățile aferente Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. Concret, a fost votată majorarea taxei de depozitare, în condițiile în care pentru a rezolva pe termen scurt problema depozitării deșeurilor s-a adoptat varianta înfolierii acestora și depozitarea lor pe o platformă specială. Sunt costuri suplimentare cu echipamentele destinate acestor operațiuni, dar și cu transportul deșeurilor umede la depozitele din Oradea și Satu Mare, având în vedere că din luna februarie nu mai există niciun depozit autorizat în județul Maramureș – a arătat conducerea Consiliului Județean.
De asemenea, s-au alocat 5 milioane de lei pentru achiziționarea de pubele pentru colectarea selectivă a gunoaielor.
Sursa: Consiliul Județean