Luni, 13 noiembrie, între orele 13.00 și 15.00, va avea loc în Baia Mate un exercițiu de alarmare, cu scopul de a verifica modul de cunoaștere, organizare și desfășurare a activităților pentru înștiințarea, prealarmarea, avertizarea, alarmarea și evacuarea populației.
Vor fi puse în aplicare:
– Planul local de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică, incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă;
– Planul de evacuare în situații de urgență al municipiului Baia Mare.
”În cadrul exercițiului se vor activa și sistemele de avertizare acustică a populației de pe raza municipiului Baia Mare. Populația nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte testarea modului de gestionare a situațiilor de urgență generate de inundații, de către autoritățile publice centrale și locale”, menționează Comitetul Local pentru Situații de Urgență în comunicatul postat de Primăria Baia Mare.