Institutul Național de Administrație (INA) va lansa în luna mai Oferta de programe de perfecționare profesională online, cu acces gratuit pentru personalul din administrația publică centrală și locală.

”Întrucât misiunea INA constă în profesionalizarea resurselor umane din administrația publică, propunem o ofertă de perfecționare profesională exclusiv online, aducând în atenție teme de actualitate ca: managementul situațiilor de urgență, aplicarea Codului administrativ, comunicarea în situații de criză, gestionarea resurselor umane în regim de telemuncă etc.”, informează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Aceste programe se vor desfășura timp de 18 ore (repartizate pe maximum două săptămâni), dintre care șase ore în modul sincron (formatorul și cursanții vor fi simultan online) și 12 ore în modul asincron (formatorul și cursanții vor fi online la momente diferite).

Finalizarea programelor se va realiza prin certificate de atestare a competențelor.

Formatorii INA implicați în perfecționare sunt persoane cu experiență și expertiză în domeniu, care vor susține aceste programe cu titlu gratuit. Pentru a dezvolta competențele necesare personalului implicat în acest demers, INA va organiza un program de formare formatori online.

Informații actualizate vor fi disponibile aici.

Sursă informații: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.