Începerea implementării a două proiecte de reabilitare – a Castelului Teleki din Pribilești și a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș – este anunțată de Consiliul Județean.
”Reabilitarea și valorificarea în circuitul turistic a Castelului Geza Teleki din localitatea Pribilești”
Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, implementează – în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. 51/20.06.2024 – proiectul intitulat ”Reabilitarea și valorificarea în circuitul turistic a Castelului Geza Teleki din localitatea Pribilești”, finanțat în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.
”Obiectivul general al proiectului îl reprezintă conservarea, protecția si valorificarea durabilă și competitivă a patrimoniului cultural și istoric prin renovarea, refuncționalizarea și transformarea construcțiilor de pe amplasamentul castelului Teleki într-un centru socio-cultural multifuncțional, reprezentativ Țării Chioarului, potrivit pentru activități cultural-artistice, socio-recreative și educative”, se arată în comunicatul Consiliului Județean.
Restaurarea imobilului în scopul conservării valorilor culturale identificate și evidențierea identității acestuia în cadrul contextului ambiental din care face parte; valorificarea imobilului prin introducerea în circuitul turistic/ cultural/ social, în vederea atingerii unui prag minim de 1.000 vizitatori /an figurează ca obiective specifice.
Perioada de implementare a proiectului este până în 31 august 2028.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. ”Valoarea totală a proiectului este de 61.176.279,93 lei (inclusiv T.V.A.), din care finanțare din FEDR 28.541.850,49 lei și contribuție națională 4.365.224,20 lei”, menționează sursa citată.
”Reabilitarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș”
De asemenea, Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, implementează – în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. 121/30.08.2024 – proiectul intitulat ”Reabilitarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș”, finanțat în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027. ”Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și creșterea contribuției turismului cultural local la dezvoltarea județului Maramureș și a Regiunii Nord Vest”, se arată în comunicatul Consiliului Județean.
Obiectivele specifice ale poriectului sunt restaurarea imobilului în scopul conservării valorilor culturale identificate și evidențierea identității acestuia în cadrul contextului ambiental din care face parte, precum și creșterea numărului vizitatorilor anuali ai Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș cu minim 6%.
Perioada de implementare a proiectului este până în 31 iulie 2027. Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. ”Valoarea totală a proiectului este de 40.978.652,94 lei (inclusiv T.V.A.), din care finanțare din FEDR 29.534.610,00 lei și contribuție națională 4.517.058,00 lei”, menționează sursa citată.
Sursă: Consiliul Județean Maramureș
CITEȘTE ȘI:
Modernizarea Pieței Revoluției, preconizată să înceapă în aprilie 2025