În perioada 28 iunie – 29 iulie, persoanele fizice care dețin în proprietate/utilizare/ folosință un autovehicul pot depune la sediul Primăriei Municipiulu Baia Mare solicitările pentru atribuirea/licitarea unui loc de parcare de reședință pentru următoarele parcări:
- parcarea cu 25 de locuri, situată pe Bulevardul Unirii nr. 7, arondată imobilului nr. 7 de pe Bulevardul Unirii din Baia Mare;
- parcarea cu 24 de locuri, situată pe Bulevardul Unirii nr. 9, arondată imobilului nr. 9 de pe Bulevardul Unirii din Baia Mare;
- parcarea cu 16 de locuri, situată pe Bulevardul Unirii nr. 11, arondată imobilului nr. 11 de pe Bulevardul Unirii din Baia Mare;
- parcarea cu 50 de locuri, situată pe strada Progresului, arondată imobilelor nr. 52, 54 și 56 de pe strada Progresului din Baia Mare;
- parcarea cu 54 de locuri, situată pe strada Florilor, arondată imobilelor nr. 2, 4, 4A, 6 și 6A de pe strada Florilor din Baia Mare.
Documente necesare pentru persoanele fizice (copie şi original pentru conformitate)
1. copie B.I./C.I;
2. certificat de atestare fiscală eliberat de Direcţia Taxe si Impozite din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, valabil;
3. dovada achitării redevenţelor, chiriilor, în cazul deţinătorilor de contracte de concesiune/închiriere;
4. documente privind un drept real asupra locuinței de domiciliu/reședința, contractul de vânzare/cumpărare locuință prima și ultima pagină, contract de închiriere înregistrat ANAF sau autentic, contract de comodat autentic, după caz;
5. copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului în proprietate sau în folosință (talon) și ITP valabil, la data depunerii;
6. dovada deținerii poliței de asigurare tip RCA, valabilă la data depunerii;
7. documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului (contract de leasing, contract de comodat autentic între rudele de gradul 1 și 2, contract de închiriere autentic, împuternicire autentică de a utiliza autoturismul pentru care solicită atribuirea unui loc de parcare), dacă este cazul;
8. certificat de încadrare în grupă de handicap, dacă este cazul.
Solicitantul sau membrii familiei cu domiciliul/reşedinţa de la aceeaşi adresă trebuie să nu figureze ca fiind proprietari ai unui garaj/parcare acoperită în municipiul Baia Mare.
”Pe aceeași adresă (apartament), indiferent de numărul de persoane care locuiesc sau de numărul de autovehicule pe care le deţin persoanele respective, și pe același număr de înmatriculare se poate depune o singură cerere.
În parcările de reședință se atribuie locuri, în mod prioritar, prerezervate anterior încărcării în sistemul de evidenţă şi fără licitaţie, gratuit, câte un loc de parcare, pentru vehiculele special destinate transportului persoanelor cu dizabilități sau reprezentanţilor legali ai acestora. Perioada de atribuire este de 3 ani de la data obținerii locului de parcare, cu condiția reconfirmării anuale a rezervării”, se arată în comunicatul Primăriei Baia Mare.
Documentația pentru atribuirea locurilor de parcare poate fi obținută gratuit de la Centrul de Informare pentru Cetățeni (str. Gheorghe Șincai nr. 37) sau de la Direcția Patrimoniu (Piața Libertății nr. 17).
Atribuirea/licitarea locurilor de parcare de reședință va avea loc în sala de ședinle de pe strada Vasile Lucaciu nr. 2 în 31 iulie, la ora 12.00.
Mai multe detalii, aici.
Sursă: Primăria Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Reglementările pentru parcările de reședință din Baia Mare, supuse consultării publice