În luna decembrie 2022, Consiliul Județean Maramureș a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene trei propuneri de proiecte, respectiv includerea în Ruta satelor cu arhitectură tradițională a comunelor Petrova, Lăpuș și Bogdan Vodă. ”Astfel, vor fi restaurate opt gospodării tradiționale din fiecare comună menționată. Casa Mihalca din Petrova, Casa Moșu Deac din Bogdan Vodă, Casa Bolchiș din Lăpuș sunt doar trei exemple de gospodării care vor fi propuse spre restaurare”, informează Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș.
De asemenea, pentru reabilitarea a 12 gospodării din satul Breb, a fost semnat în octombrie 2022 contractul de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Cu acest proiect s-a ajuns în procedura de achiziție publică pentru reabilitarea lor. Astfel, 36 de gospodării vechi din Maramureș, relevante pentru patrimoniul cultural al județului, vor fi restaurate prin fonduri europene.
Sursă informații și foto: Ionel Bogdan
CITEȘTE ȘI:
Casa lui Vasile Deac ”Moșu”, preluată în patrimoniul județului | galerie foto
Buna ziua,
mai este valabil proiectul si anul acesta?
Am o casa batraneasca in Satul Ciolt jud Maramures si ma-r interesa sa o restaurez ca un obiectiv turistic.
Multumes