Ghid de bune practici pentru gestionarea situaţiilor generate de pandemie

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) aduce în atenţia publicului larg 31 de bune practici pentru gestionarea situaţiilor generate de pandemie, la nivelul administraţiei publice. Bunele practici vor ajunge la cel puţin 4.000 de instituţii publice cu care ANFP are raporturi de colaborare.

Ghidul pentru gestionarea situaţiilor de criză în pandemie, realizat de ANFP, cuprinde 28 de modele de acţiune din administraţia românească şi trei iniţiative ale unor instituţii publice din Letonia, Portugalia şi Luxemburg.

„Iniţiativa noastră transmite, în primul rând, un mesaj de solidaritate în aceste vremuri dificile. Ghidul cuprinde doar o mică parte din tot efortul pe care oamenii din instutuţii îl fac pentru a limita efectele pandemiei”, a arătat Violeta Vijulie, preşedintele ANFP.

Exemplele din ghid vin în sprijinul instituţiilor publice ca soluţii la situaţii punctuale în criza generată de pandemie. Dezvoltarea de platforme online pentru comunicarea cu cetăţenii, derularea de campanii de sprijinire a grupurilor vulnerabile, măsuri pentru sprijinirea micilor întreprinzători, adoptarea unor noi forme de desfăşurare a activităţii – sunt doar câteva din informaţiile din ghid.

Materialul, realizat în format digital, poate fi consultat pe pagina web a ANFP, www.anfp.gov.ro, secţiunea Publicaţii/Prezentări şi Ghiduri. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la adresa de email comunicare@anfp.gov.ro.

Sursa: ANFP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.