Finanțare aprobată pentru ambulatoriul integrat al Spitalului Județean

Ministerul Sănătății a anunțat că a fost aprobată finanțarea, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, a proiectului privind modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.

Decizia ministerului vine după ce în septembrie consilierii județeni au adoptat acest proiect în valoare de 19.867.149,41 lei (TVA inclus).

Prin acest proiect vor fi realizate lucrări de modernizare a clădirii ambulatoriului, dotări cu aparatură modernă, iar spațiul din ambulatoriu va fi organizat într-un mod mai practic, mai accesibil, pentru ca personalul medical să își poată desfășura activitatea cât mai eficient.

Proiectul cuprinde și modernizarea ambulatoriului de specialitate pentru sportivi (str. Gheorghe Marinescu, nr. 3), a secției de medicina muncii – boli profesionale, a cabinetului de planificare familială și a laboratorului de recuperare, medicină fizică şi balneologie (ultimele trei, de pe str. Progresului nr.17).

Sursă informații și foto: Consiliul Județean

CITEȘTE ȘI: Bani de străzi pentru trei localități maramureșene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.